Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campanie de testare a femeilor in scopul depistarii cancerului

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 17 septembrie 2005 ·

# Peste doua sute de milioane de lei se pierd din cauza neprezentarii la medic Datorita numarului extrem de ridicat al cazurilor de cancer mamar si de col uterin, conducerea Directiei de Sanatate Publica Judeteana a demarat de curand o ampla campanie de testare a femeilor, pentru prevenirea cancerului de col, colon si a cancerului la san. Astfel, femeile se pot prezenta la medicul de familie sa solicite o trimitere pentru o astfel de testare urmand ca, pe baza trimiterii, sa se prezinte la Policlinica I, din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta pentru a-si face analizele. Cadrele medicale spun ca sunt predispuse la cancer mamar in mod special femeile ale caror mame, surori sau alte rude apropiate au avut cancer de san, femeile care nu au alaptat sau cele care au varsta peste 40 ani, cu displazie mamara. Referitor la acest lucru, directorul DSPJ, doctorul Marius Enescu, a declarat ca pana acum au fost efectuate un numar de numai 621 de testari pentru cancerul de col uterin si 320 de mamografii, ceea ce inseamna o cifra mult prea mica pentru Constanta. Astfel, a adaugat, datorita faptului ca in judetul nostru nu s-au efectuat cel putin o mie de astfel de testari, se pierd circa 250 de milioane de lei. Ca urmare, adresabilitatea mica la astfel de analize se datoreaza in primul rand medicilor de familie care nu recomanda pacientilor efectuarea de astfel de analize. In plus, a mai declarat Enescu, DSPJ vrea sa demareze o caravana care sa-i ajute si pe bolnavii de tuberculoza. In momentul de fata, se pare ca foarte multi bolnavi de TBC se prezinta la medic numai in faza terminala, in acest fel imbolnavind si pe altii din cauza netratarii bolii. Asadar, pentru evitarea unor astfel de situatii, caravana va face analize mai ales persoanelor din zonele defavorizate, cum ar fi: Dobromir, Faurei sau Negru Voda. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 23 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 2 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu: Mi s-a părut dubios

Adevarul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidată în turul II la alegerile prezidențiale, a susținut că desecretizarea informațiilor privind campania lui Călin Georgescu ar fi putut fi făcută mai devreme. "Nu ne jucăm cu acest război hibrid”, a afirmat candidata.

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°