Nimeni nu s-a intrebat pana acum daca romanii sunt sau nu „cafegii" inraiti. Fiindca, pana in urma cu vreo doi ani, nu prea existau locuri unde sa intri si sa iei un mic dejun frantuzesc sau englezesc, cu pateuri, croissant-uri si cafea. Astazi insa, cafenelele care vand licoarea de trezire au reusit sa cucereasca piata
„Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic". Vorba s-ar putea aplica, prin extensie, si la cafea.
Locuri unde cafeaua este adusa direct de la Trieste sau din Germania, plicuri cu ciocolata care trimit la nobili exploratori sau la reginele care le finantau calatoriile - fiecare ceasca trebuie sa vina catre client insotita de o poveste, de o anecdota sau macar de cateva picaturi de pasiune strecurate de un investitor care sa para ca a deschis cafeneaua nu pentru profit, ci pentru a le face o placere adevaratilor degustatori.
Literatura si traditie
Ce importanta are cafeaua pentru romani? Suficienta cat sa i se dedice ghiduri periodice, cat sa existe zeci de importatori si producatori, cat sa supravietuiasca pe piata cafenele unde un frappe costa 15 lei. Suficienta cat sa se dea pe gratis la serviciu, ca sa nu dispara intempestiv angajatii sa o bea in alta parte, sau, dimpotriva, cat sa justifice o pauza de o ora in mijlocul zilei.
Oricum, e suficient de importanta cat sa devina un subiect de discutie la fel de pasionant ca vinul sau fotbalul, sa i se aloce bugete de publicitate de milioane de dolari sau sa semneze intrarea pe piata romaneasca a gigantului Starbucks.
Discret sau nu?
Acum un an si jumatate, cand segmentul de cafele premium si superpremium cucerise o bucata buna a pietei de retail, s-a dat semnalul pentru cucerirea bautorilor de cafea cu venituri mari si foarte mari. Cu fotoliile semicirculare devenite apoi simbol al cafenelelor, Turabo era locul unde doreai
