Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O tine pe-a lui

Publicat in Curierul, luni 19 septembrie 2005 ·

Seful statului nu renunta la bomba pe care a lansat-o de la New York. Intors in tara de la congresul ONU, seful statului insista pe aceeasi idee si pare dispus sa treaca peste capul partidelor pentru a impune acest sistem. Desi in aceasta saptamana a convocat formatiunile politice parlamentare la discutii pe aceasta tema, Traian Basescu a lasat sa se inteleaga ca aceasta consultare e mai mult formala. Motivul: majoritatea cetatenilor sunt in favoarea acestui sistem, asa ca un referendum care i-ar da dreptate ar amuti vocile de pe scena politica ce ar dori sa se impotriveasca.

Seful statului are si explicatii pentru insistenta cu care promoveaza acest subiect. Traian Basescu este de parere ca Parlamentul Romaniei trebuie reformat pentru a-i creste eficienta si pentru ca ar ajuta la reformarea clasei politice. In plus, presedintele Romaniei crede ca acest sistem, conceput acum 15 ani, "cand eram singuri pe lume si incercam sa gasim drumul democratiei", nu mai este viabil acum, cand am ajuns la capatul tranzitiei si ne pregatim sa intram in Uniunea Europeana.

"Si aici incep problemele", a declarat Basescu, explicand ca, odata intrata in Uniunea Europeana, Romania va trebui sa tina cont, conform angajamentelor, si de Parlamentul European. "Ar fi o cavalcada de abordari parlamentare pentru orice decizie, ceea ce mi se pare putin cam mult, din punctul de vedere al eficientei", a declarat Traian Basescu.

Un al doilea motiv este dat de relatia Legislativului cu Executivul, mai exact de faptul ca pana acum, din cauza ineficientei sale, Parlamentul a fost mai mult o anexa a Guvernului. "Greutatea cu care Parlamentul Romaniei a legiferat totdeauna a creat conditii pentru toate guvernele sa emita un numar impresionant de ordonante si ordonante de urgenta", a detaliat seful statului.

In plus, exista si motive financiare, unele importante daca tinem seama d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 10 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 10 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 11 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 11 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°