Alegeri cu final asteptat la varful filialei Alba a Partidului Conservator. Liderul PC Alba, deputatul Nicolae Popa, a fost reconfirmat in functie de catre majoritatea delegatilor prezenti la Conferinta judeteana a partidului, desfasurata sambata la Alba Iulia.
Cei doi membri ai partidului, care isi anuntasera initial intentia de a candida si ei la functia de presedinte, respectiv directorul "UM Cugir", Ulise Toader, si directorul adjunct al Inspectoratului Judetean in Constructii, Mircea Abrudeanu, au anuntat chiar in ziua alegerilor ca s-au razgandit.
Desi un comunicat al partidului il anunta ca si candidat, Ulise Toader a declarat ca nu poate sa isi contracandideze cel mai bun prieten din partid. La randul sau, Abrudeanu a spus ca in urma consultarilor cu familia a decis sa renunte la candidatura, dar a adaugat ca "si domnul Popa trebuie sa stie ca traim intr-un mediu concurential".
Fara concurenta insa, Popa a obtinut 145 din cele 150 de voturi exprimate. In sala erau la inceputul sedintei 220 de delegati, anuntati initial de catre organizatori.
Ulterior, varianta oficiala s-a schimbat, liderii filialei anuntand ca numai 150 aveau drept de vot, restul fiind invitati. Totusi, potrivit unor surse din partid, in realitate, organizatorii au reusit sa tipareasca numai 150 de buletine de vot, dupa care s-a defectat copiatorul, de unde si diferenta de 70 de voturi. Spre exemplu, membrii prezidiului nu au mai votat.
Oricum insa, cele 70 de voturi nu ar mai influentat cu nimic rezultatul final al alegerilor. Ulise Toader si Mircea Abrudeanu s-au ales si ei cu cate un post de vicepresedinte si au ramas in echipa deputatului Popa.
In discursul sau, Nicolae Popa a facut referire la sondajele de opinie despre care a spus ca sunt "neconclude