La o aruncatura de bat de cetatea medievala a Sebesului, aproape de soseaua care duce catre Sibiu, un roman intors acasa din Anglia a mizat pe turism ecologic si cai. Pensiunea si scoala de calarie de la Rahau reprezinta o premiera nationala cu miros international.

Mai intai au trecut patru armasari in galop, cu coamele sclipind in ultimii stropi ai apusului de toamna. Apoi a aparut Honey si am amutit. Dadea nervoasa din picioarele din spate, zvacnea ca un arc pe cele din fata si mi s-a parut in acel moment cel mai frumos cal pe care-l vazusem vreodata. Dupa ce si-a facut de cap pe pasune, s-a oprit brusc, si-a frecat coama argintie de cea a unui prieten de joaca si s-a intors spre ingrijitor, asteptandu-l ca un catel sa o ia de capastru si sa o aduca acasa. Tot pe pajistea cu lucerna, Zorro, Jar si Rocky au ciulit urechile imediat ce m-au vazut, au lasat balta orice activitate rumegatoare si dupa ce m-au studiat o vreme de la distanta, au inceput, timizi si foarte atenti, sa se apropie. Zvelti, prietenosi, curiosi nevoie mare, asa sunt mai toti murgii. Pana nu si-au bagat boturile in rucsacul meu, sa vada ei ce-i pe acolo, nu s-au declarat multumiti. Ceva mai jos, o iapa neagra se-nvartea in cercul larg al lantului, mandra ca un toreador, se mai oprea, racaia cu copitele pamantul si fornaia. Seara s-a lasat peste colina verde si caii au luat, pentru innoptat, drumul grajdurilor.

Zi de zi, acelasi ritual. Dis de dimineata, cum da lumina, caii incep sa fie nelinistiti, pufnesc pe nari, dau din copite, sunt agitati ca niste copii dornici sa iasa la joaca. Cativa dintre ei raman in manejul descoperit, unde vor lucra cu turistii si cursantii, iar ceilalti sunt luati de capastru de Nicu si dusi pe o colina unduitoare de pe care se vede Sebesul.

Nicu este un flacau inalt, cu ochi verzi si miscari largi. Iubeste caii si ii cunoaste pe fiecare in parte,