Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opriti vanatoarea in Delta Dunarii!

Publicat in HotNews, luni 19 septembrie 2005 ·

IMPUSCATURI. Vanatorii se afla deja in numar mare in Delta

De la sfarsitul saptamanii trecute s-a dat liber la vanatoare in Delta Dunarii. Nici chiar pe vremea lui Adrian Nastase, cunoscut pentru pasiunea sa pentru vanatoare, sezonul nu incepea atat de devreme.

De cateva zile, in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD) se aud impuscaturi la tot pasul. Nu este vorba de vreun conflict cu Ucraina, pe tema controversatului canal Bistroe sau din cauza neintelegerilor privind delimitarea platoului continental.

Pur si simplu, autoritatile specializate in protectia mediului de la Bucuresti si Tulcea au gasit de cuviinta sa dea unda verde sezonului de vanatoare in Delta Dunarii, care s-a si inaugurat oficial la data de 15 septembrie. Potrivit specialistilor, aceasta este una dintre cele mai periculoase masuri care s-au luat pana acum in aceasta Rezervatie, iar implicatiile ar putea fi multiple.

CUIBARIT TARZIU. Din cauza inundatiilor care au lovit in acest an intreaga Europa, apele au fost extrem de crescute in Delta Dunarii atat in lunile de primavara, cat mai ales in cele de vara. Dincolo de impactul economic si de pagubele pe care le-au provocat, apele crescute au avut o puternica influenta si la nivel ecologic.

Astfel, alaturi de pescari si de ceilalti locuitori ai satelor din Delta, au avut foarte mult de suferit din cauza debitelor crescute si cele peste 30 de ecosisteme din Rezervatie. Iar in ceea ce priveste biodiversitatea, principalele "victime" ale apelor au fost pasarile si in special cele de talie mica.

Umflarea apelor, curentii puternici si cantitatile mari de aluviuni transportate de bratele Dunarii au impiedicat vietuitoarele sa cuibareasca in perioada normala, adica in lunile iunie si iulie. Ouale fiind depuse cu intarzieri mari, uneori chiar de doua luni, puii au iesit si ei foarte tarziu.

@

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 45 minute
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum 20 minute
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 4 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum o ora
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 4 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Reacția Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică după pana de curent din mai multe state UE

Adevarul acum 21 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) nu confirmă existenţa unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, după pana de curent înregistrată luni în mai multe state ale Uniunii Europene.

Proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor, amânat două săptămâni, în Senat

News.ro acum 5 ore
Senatorul PSD Marius Humelnicu, preşedintele comisiei de muncă din Senat, a anunţat luni că proiectul de lege privind pensiile speciale ale magistraţilor a fost amânat pentru două săptămâni, după ce au fost primite mai multe amendamente, în ultimul

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 2 ore
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Marius Lăcătuș, cetățean de onoare al municipiului Brașov

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul fotbalist de la FC Brașov și FC Steaua, Marius Lăcătuș, a devenit, luni, Cetățean de onoare al municipiului Brașov, după ce Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens, arată Agerpres. Inițiativa acordării acestui titlu fostului jucăto

Vremea

București
acum

17°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

6°/20°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

19°
lun.

10°/20°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°