Unicameralism inseamna a avea o singura camera legislativa, aceasta practica fiind intalnita in general in tari mici si omogene. Partizanii unicameralismului sustin ca o camera superioara este inutila pe motiv ca o a doua camera nu face decat sa o oglindeasca pe prima. Cei care sustin acest sistem spun ca functia de revizuire si de control a legislatiei de catre cea de-a doua camera poate fi realizata si de comisiile parlamentare.
In cele mai multe asemenea cazuri, statele au avut doua camere insa au renuntat la una. Aceasta fie pentru ca legiferarea a fost obstructionata de camera superioara, ca in cazul Landsting-ului danez care a fost desfiintat in 1953, fie pentru ca una dintre "jumatatile" parlamentului s-au dovedit ineficiente, cum s-a intamplat in 1951 in Noua Zeelanda, cand a fost desfiintat Consiliul Legislativ. O alta problema care poate aparea este cea a comisiilor de mediere care sunt infiintate cand cele doua camere nu ajung la un punct comun. Un exemplu in acest sens este statul american Nebraska, care a renuntat la bicameralism pe motiv ca aceste comisii au prea multa putere.
Numarul parlamentelor unicamerale este aproximativ acelasi cu cel al celor bicamerale, insa cele mai multe tari cu o singura camera sunt pe continentul african. Totusi, exista si tari importante cu o singura camera, cum este China, unde parlamentul este format doar de Congresul National al Poporului. Foarte multe exemple sunt si in acesta parte a Europei, unde Romania apare ca o insula a bicameralismului intre tari cu sistem unicameral precum Ungaria, Bulgaria, Turcia, Croatia, Ucraina, Macedonia, Serbia si Muntenegru sau Moldova. Explicatia este una simpla - aproape toate aceste tari au facut parte din lagarul comunist in care dominau adunarile asa zise populare, cum era Marea Adunare Nationala din Romania, iar aceste tari, cu exceptia Romaniei au preferat sa mentina
