Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florea sare la porci

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 septembrie 2005 ·

Soluţia primarului Dorin Florea pentru a reduce personalul bugetar este desfiinţarea a trei instituţii: Direcţia Agricolã – cu care, de altfel, primarul mai are un conflict -, Direcţia de Sãnãtate Publicã şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. "Am sã fac aceste propuneri primului ministru şi Guvernului", a precizat Florea, care a oferit şi soluţii de a tranfera responsabilitãţile acestora cãtre alte instituţii, deşi nu are asemenea atribuţii. Pentru cei care nu îi fac pe plac, Florea are o singurã armã: insulta.

Conform primarului polivalent, IŞJ poate oricând sã fie înlocuit de Casa Corpului Didactic, deşi instituţia are rolul de a specializa şi perfecţiona cadrele didactice. Direcţia de Sãnãtate Publicã este, în opinia lui Florea, sinonimã cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate, cu toate cã instituţia din urmã este autonomã de minister şi reprezintã, practic, o societate care deconteazã banii cãtre unitãţile sanitare. Toate aceste execuţii ale altor bugetari au ca scop obţinerea dreptului de "liber la angajãri" la primãrie. Cu toate acestea, primarul nu a putut sã precizeze câte posturi sunt blocate în acest moment la Primãrie.

Nu putea lipsi de pe listã Direcţia Agricolã, atât de dragã primarului care, deşi se plânge cã nu are spaţiu suficent pentru a-şi derula activitatea, ezitã sã îi evacueze forţat pe cei de la Direcţia Agricolã. Contractul de închiriere cu Primãria a expirat în acest an, iar Florea a declarat cã în douã rânduri le-a cerut sã evacueze clãdirea de pe Gheorghe Doja nr. 9, dar, conform primarului, "ei (n.r. angajaţii Direcţiei Agricole) stau ca porcii în cucuruz". Cu toate aceastea, Florea exclude varianta evacuãrii forţate a Direcţiei Agricole în viitorul apropiat.

Corina ALBOTA

Este o pãrere a domniei sale. Din afarã probabil cã doar aşa poate sã se exprime. Responsabilitãţile noastre sunt multe. Eu chiar mã gândesc la o redimensi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 36 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 52 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°