Calatorie sentimentala prin cel mai frumos oras din Ardeal.
Despre Sibiu, orasul "ascutit", asezat pe apa Cibinului si cunoscut din documente inca de pe la 1191, fiecare dintre noi stie cate ceva. Toti cei ce-l locuiesc sunt mandri de el ca de o bijuterie personala. Iar cei ce-l viziteaza pentru un timp mai scurt sau mai lung il fotografiaza, il filmeaza cu aparate sofisticate sau cu un aparat fragil si ticaind care se cheama "Inima".
In inima mea, Sibiul are multe fotografii. Primele au aparut inca demult, demult, pe cand, eleva fiind, am avut bucuria sa cunosc si sa cutreier impreuna cu alti premianti si, desigur, cu dirigintele nostru, cateva dintre orasele-bijuterii ale Romaniei... Mergeam cu trenul - clasa a Ii-a -, ne opream din loc in loc, mancam si dormeam prin internate... Eram in vacanta de vara si toti aveam la noi cate un caiet gros, transformat in "Jurnal". Din pacate, al meu s-a pierdut. Adica l-am aruncat cu furie, dupa ce mi s-a nazarit ca o prietena, gasindu-l din intamplare, scotocise printre amintirile mele. Oricum, cea mai luminoasa dintre imaginile de-atunci este Piata Mare (mi se paruse ca am intrat dintr-o data in lumea Fratilor Grimm) si drumul prin "Jungerwald" (Dumbrava Sibiului), cu tramvaiul cel galben... O alta "fotografie" lipita de sufletul meu dateaza din vremea in care lucram la Radio si, impreuna cu un tehnician, m-am dus la Sibiu sa-l "imprim" pe marele poet si traducator Mircea Ivanescu. Fuseseram colegi de facultate la Filologie - sectia Franceza. Era un pic mai mare decat mine, era un stralucit poet si un erudit inca de pe atunci si, totusi, in pauza dintre cursuri, ne vorbea cu sfiala, privind, intruna, in jos... La Sibiu locuia - ori poate mai locuieste - intr-o casa foarte veche, cu pereti grosi, verzui. Avea o veranda sufocata de muscate si o gradina plina de pisici.
Ultimele "fotografii" sunt de data re
