Învãţãtor, eminent şi neobosit folclorist, arheolog pasionat, veteran de rãzboi, Vasile Pop este omul care, pentru fiecare activitate pe care a desfãşurat-o, a fost rãsplãtit cu lauri. Pentru cã pasiunea şi curiozitatea nestãpânitã sunt atributele care l-au însoţit de-a lungul vieţii. Anii pensiei i-au adus doar mai mult timp pentru pasiunile lui de o viaţã, deoarece vigoarea lui nu este nici pe departe conformã cu vârsta: 84 de ani.

Nãscut în Murgeşti, Acãţari, la 21 iulie 1922, a urmat cursurile primare la şcoala din Plasa Band, acolo unde pãrinţii sãi au fost transferaţi cu locul de muncã. A fost încurajat în permanenţã de cadrele didactice, pentru a continua studiile, deoarece potenţialul sãu nu putea trece neobservat. Anul 1936 îl gãseşte elev al Şcolii Normale Constantin Anghelescu din Târgu Mureş, de unde, dupã patru ani, se refugiazã la Iaşi. Din 1942 urmeazã în paralel şi cursurile Şcolii Militare din Botoşani. "Pentru cã era rãzboi, Ministerul Învãţãmântului şi cu cel al Apãrãrii au luat o decizie unicã, pentru o situaţie unicã, efectuarea simultanã a cursurilor în douã şcoli diferite. În 1944 am fost luat în armatã şi trimis la Regimentul 29 Infanterie din Floreşti, Basarabia, apoi dupã absolvire am fost repartizat la Râmnicu Vâlcea. Era vremea când Mişcarea Legionarã fãcea tot mai mulţi adepţi, în rândurile tuturor categoriilor sociale, de la ţãrani la intelectuali. Dar noi, tinerii recruţi, aveam statut de observatori", ne spune Vasile Pop.

Întâia noapte de rãzboi

Nici nu a ajuns bine la Regimentul 2 Dorobanţi, cã a trebuit sã se pregãteascã de luptã. Au pornit pe jos cãtre Moldova, unde în preajma castelului Roznovan a avut parte, la propriu, de "botezul focului", pentru cã ruşii au folosit împotriva românilor gloanţe dum-dum explozive, interzise categoric de legile internaţionale. Prima ranã la genunchi i-a adus şi prima medalie, "B