Imi plac oamenii care tin la onoarea lor. Acei, tot mai rari, barbati hotarati care nu rabda nici sa le calci pe umbra, ca nu cumva sa le-o sifonezi. Ei sunt osul patriei, cum s-ar zice. Caci ce e mandria nationala, daca nu suma orgoliilor noastre particulare vadite in momente de cumpana? Daca suntem blegi luati in parte, tara trage ponoasele, fiindca NATO ne apara, dar nu ne si pazeste. Fruntariile noastre morale sunt vegheate de acei bravi de ambele sexe care nu permit sa fie luati peste picior.

Daca orgoliul tarii ar fi, Doamne, fereste, la pamant, de-acolo l-ar ridica de urgenta binecuvantatul clan Becali. Acesti armani inimosi isi apara familia mica fara preget, fara crutare, incat, in contul lor, familia mare, care e tara, poate sta linistita. Fratii si verii Becali acorda asistenta patriei si pe necerute, de fapt, mai ales astfel.

Te impinge ceasul rau sa-l superi pe vreunul dintre Becali, intri in conflict cu Dumnezeu, potrivit lui Gigi, patronul echipei Steaua.

Prin comparatie cu el, varul Giovani parea, pana de curand, un placid lipsit de viteza de reactie. Nu tu o amenintare cu bataia la adresa ziaristilor, nu tu un pumn in gura unui negru obraznic si nici acuzatii de comunism la adresa “zdrentelor” care isi permit sa-si bage nasul in afacerile lui Gigi. Abonat la cateva posturi de televiziune, seful Stelei face rating cu istericalele si cu fixatia lui ca e agentul de influenta al lui Dumnezeu in Romania. Personajul poate parea benefic, cu toate promisiunile lui de danii, unele si realizate. Dar cand laudarosul binefacator recunoaste fara jena ca nu-si plateste impozitele, actiunile lui caritabile nu sunt decat un fel de haiducie fiscala. Chiar daca par ca nu se suporta, Gigi si Giovani lasa deoparte orice inamicitie cand interesele de clan devin presante, iar onoarea trebuie aparata.

Fostul valutist de pe vremea lui Ceause