Anii ’50 au reprezentat inceputul unei perioade dificile din punct de vedere climatologic. Situatia era critica: toate datele meteorologice si stiintifice aratau ca o epoca de racire climatica globala era inevitabila. Nu este deci o surpriza ca mass-media si intelectualii responsabili din Vest, echipati cu cele mai moderne teorii stiintifice, incercau din toate puterile sa ilumineze publicul inert si ignorant cu privire la natura si implicatiile acestui fenomen cu semnificatii istorice si mondiale. Dat fiind faptul ca in aceeasi perioada, pe partea cealalta a Cortinei de Fier, popoarele Europei de Est aveau cu totul alte griji si prioritati decat intelighentia progresista si responsabila occidentala - ele fiind angajate in aplicarea ideilor sustinute de generatiile anterioare de intelectuali occidentali progresisti si responsabili, si anume construirea societatii socialiste si lupta impotriva ramasitelor capitalismului burghez - este de inteles si scuzabil ca acum ne lipseste capacitatea de a plasa si evalua retorica apocaliptica a zilei de azi in perspectiva mai larga a preocuparilor de ieri in aceasta privinta.

Realitatea este ca posibilitatea de a compara actualul val de retorica si preocupari climatologice cu acea perioada de pionierat in domeniu ne da un binevenit sens al proportiilor. De pilda, o succinta investigatie bibliografica in literatura anilor respectivi ne arata ca evolutia fenomenelor climaterice ale anilor ’50-’70 era la fel de evidenta contemporanilor ca si evolutiile de azi noua, numai ca in sens invers: ierni neobisnuit de aspre, veri tot mai scurte si reci, perturbari meteorologice, ghetari inaintand ireversibil, scaderea nivelului oceanelor etc. Aceasta era substanta factuala a ceea ce a fost numita “problema racirii globale”, precum si tema unor lucrari de mare succes la vremea respectiva. Astfel, autori precum Stephen Schneider, in