Ploile care vin ar putea produce din nou pagube mari. Ca si in primavara, 23 de judete au fost avertizate. Dar acum digurile nu mai sint la locul lor. Autoritatile par resemnate cu ideea unui numar rezonabil de morti.
Calin Popescu Tariceanu a renuntat la anticipate pentru a se lupta cu efectele inundatiilor. Acesta declara recent ca lucrarile trebuiau sa fie gata in proportie de 60%, dar repararea digurilor a fost realizata in proportie de maximum 40%. Problema este ca vin ploile de toamna, iar ritmul lucrarilor va fi serios incetinit.
„Daca vin ploi torentiale, nu stiu ce vom face"
Cel mai prost stau judetele cu cel mai ridicat pericol de producere de noi inundatii. „In Timis, procesul este finalizat in proportie de 25-30%. Daca vor veni din nou ploi torentiale nu stiu ce vom face", spune Ovidiu Draganescu, prefectul judetului Timis.
Iar potrivit directorului Directiei Apelor Banat, Mihnea Stanca, „la cele doua brese de pe Timis, care au provocat inundatiile din primavara, lucrarile sint gata in proportie de 28%. Exista lucrari provizorii care pot rezista la o viitura medie. Daca ploua ca atunci (n. red. - ca in primavara) sigur ca exista riscul unor noi inundatii", ne-a declarat Stanca. Termenul limita pentru finalizarea amenajarilor distruse este 20 noiembrie.
Nici celelalte judete afectate de inundatii nu stau mai bine. In Galati, comuna Ivanesti, nici la ora actuala autoritatile nu au reusit sa astupe sparturile din diguri. In aceasta situatie se afla si digurile din comunele Tudor Vladimirescu, Serbanesti, Liesti, Branistea si Fundeni.
„Daca ploua torential, vom avea probleme"
Potrivit autoritatilor, banii putini si procedura legala sint motivele pentru care s-a intirziat refacerea lucrarilor hidrotehnice si de infrastructura. „Am primit 129 de miliarde de lei. Este putin fata de