C(RAMPE) Nu stiu daca cei care n-au fost sambata seara la concertele beethoveniene or sa-si gaseasca vreodata consolarea, dar stiu ca cei care s-au dus duminica seara la concertul Filarmonicii "George Enescu", de la Sala Palatului, i-au vazut pe Dan Grigore si pe Sir Neville Marriner intr-un dialog muzical demn de cele mai cool superlative.
Public heterogen. Adica mai multi oameni, de mai multe genuri, dar uniti toti de aceeasi dragoste imensa pentru muzica (dragut spus, nu credeti?). Unii melomani mi-au ascultat sfatul si-au venit la datorie... rectific... la concert, cu punguta de covrigei dupa ei, considerand, probabil, ca actul cultural nu poate fi consumat decat la comun cu actul masticatiei. Interesanta viziune...
Nu cred ca poti asculta Glinka fara covrigeii aferenti si nu cred ca poti sa treci peste un concert de Rahmaninov, asa, ca floarea, fara sa fi fasait si tu, acolo, o sticluta cu, fireste, Coca-Cola. Cred totusi ca sunt prea rautacioasa. Cred ca un Glinka merge la fix cu rontaitul de fainoase, exact ca samponul doi in unu. Nu e nimic deviat in asta, totul e firesc, totul e la locul lui.
Am incercat sa-mi imaginez un dialog intre un obsedat de muzica (adica unul care, nu-i asa? mananca muzica pe paine) si un amic de-al sau. Amicul il intreaba, ca-n schita aia a luâ Caragiale, dac-a fost aseara la... "Taci, tu, lasa ca-ntreb eu... ai fost aseara la... concert"? Obsedatul de muzica (adica, vedeti dumneavoastra, cel despre care-am stabilit ca mananca muzica pe paine) ar raspunde simplu: "Da".
Si pe urma, schita lui Caragiale se continua: "Si ce...", "Taci, tu, lasa ca-ntreb eu... Si ce-ai mancat"? Ei bine, de-aici raspunsurile ar putea varia, in functie de mai multi factori. Unul dintre ei este, of cors, gustul melomanului. Daca-i plac sticksurile, isi cumpara sticksuri; daca-i plac chipsurile, isi cumpara in consecinta. Ideea e c
