Prefectul judetului Bistrita-Nasaud, Szilagyi Ioan, a atras in mai multe randuri atentia asupra faptului ca in Palatul Administrativ, in care functioneaza prefectura si consiliul judetean, se consuma bauturi alcoolice in timpul programului.
Cu toate ca cei de la consiliul judetean au negat cu vehementa acest lucru, incursiunile prefectului pe culoarele celor doua institutii au demonstrat contrariul.
Sa vina politia!
Primul care a cazut in plasa prefectului Szilagyi a fost un functionar din cadrul Serviciului urmarire lucrari publice si investitii din consiliul judetean, Ilie Bungardean, caruia prefectul i-a cerut un raport pentru Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Conform celor spuse de Szilagyi, Bungardean avea in sarcina sa se ocupe cu intocmirea unei liste pentru respectivul minister cu cei patru sinistrati in urma calamitatilor din luna aprilie, carora li se reconstruiesc casele. Iritat de faptul ca lui Bungardean i se impleticea limba in gura, prefectul a chemat politia pentru masurarea alcoolemiei.
„L-am chemat pentru ca pe lista cu cei calamitati s-au strecurat mai multe erori care trebuiau indreptate, dar cand l-am chemat era asa de beat ca nu m-am putut intelege cu el, asa ca am chemat politia" mai spune prefectul.
Sau beat, sau interesat
Dupa ce Bungardean a suflat in etilotest, aparatul a afisat o alcoolemie de 0,41 mg/l, fapt care contrazice conducerea Consiliului Judetean, care a declarat ca in institutie nu se consuma bauturi alcoolice.
In privinta erorilor strecurate pe lista care a ajuns la Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Szilagyi ne-a explicat ca a fost vorba de inlocuirea pe lista cu pricina a unui sinistrat (Ilie Ciurcau), cu un cetatean a carui locuinta nu a avut de suferit de pe urma alunecarilor de teren: