M-am nascut pe ultima suta de metri a regimului Gheorghiu-Dej si am trait viata mea constienta de pana acum sub patru regimuri tutelate de presedinti al caror nume se termina in “escu”. Sa fie o onomastica specifica pentru Romania?, m-am chestionat retoric la un moment dat. Sa fi avut Romania vocatia in “escu” pentru cei patru presedinti? (Cititorul trebuie sa fie prevenit ironic ca in acest text nu va fi vorba si despre Andreea Esca, ca, adica, nu voi trata si femininul lui “escu”.) De ce presedintii de dupa Gheorghiu-Dej nu au avut un nume care sa se fi terminat in “vici” sau “anu”, terminatii la fel de frecvent intalnite in limba romana ca si “escu”?

Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu - ii leaga ceva pe acesti patru presedinti ai Romaniei? Temperamental sunt diferiti, la fel ca instinct si prestatie politice; dar ceva ii leaga totusi decisiv: formarea si maturizarea lor in cadrul comunismului. Acesta este motivul pentru care ii pun impreuna si acesta este lucrul pe care cei patru il impartasesc, chiar daca nu doresc. Daca, intr-un viitor nebulos, vom avea in sfarsit si un presedinte care sa nu se fi format in comunism, atunci sirul celor patru va fi in sfarsit mai limpede delimitat. Portretul succint pe care li-l voi face, in cele ce urmeaza, nu se doreste a fi un pamflet, ci o privire de insectar; ca entomolog simbolic (adica analist al mentalitatilor) imi ingadui acest fapt, incercand astfel sa prind in insectar si o istorie a Romaniei, prin prisma celor patru presedinti, din 1965 pana in 2005.

Pe fondul sfarsitului de regim Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceausescu parea sa fie un urmas promitator, chiar daca existau si alte nume puse in joc. Ca a fost vorba de manevre de culise (viitorul dictator fiind sprijinit de cativa aparatciki amagiti de antisovietismul sau) sau de un mini-puci camuflat pe care el insusi l-a dat spre a prelua puterea,