Are presedintele dreptate cind sustine ca un parlament unicameral e mai potrivit pentru Romania? Pai, avem aici cel putin trei perechi de pareri, evident divergente.
Basescu stie pe dinafara o lectie a politicii care, de fapt, nu se-nvata la nici o catedra. Ea spune ca nici dreptatea sau indreptatirea si nici macar majoritatea nu sint suficiente si, in final, nu conteaza atunci cind sustii si te bati pentru o idee. Prima si cea mai importanta regula a succesului e stiinta de a o alege.
Sint mii de teme si subiecte de interes public care pot fi considerate si bune, si drepte, si populare. Dar numai unele ajung sa produca succes pentru cel care le lanseaza. E vorba de cele care reusesc sa desparta lumea si s-o puna la bataie. Odata indeplinita conditia, rezultatul disputei devine secundar. Premiul e adjudecat deja de cel care a provocat-o.
Asa si cu ultima gaselnita a presedintelui, cea cu parlamentul unicameral. Are presedintele dreptate cind sustine ca un parlament unicameral e mai potrivit pentru Romania? Pai, avem aici cel putin trei perechi de pareri, evident divergente. Prima ar fi cea a asa-numitilor specialisti.
O parte a lor sustin, unii cu argumentul traditiei autohtone, altii cu cel al experientei majoritatii tarilor pe care le-am putea lua drept model, ca formula parlamentara cu doua camere e mai potrivita. Iar daca nu-i suficient a invoca doar precedentul si experienta, atunci ar fi de adaugat argumentul situatiei de fapt.
Romania mai trebuie sa invete democratia, iar parlamentarismul bicameral e un curs numai bun de predat. Ce-i scapa unei camere adauga cealalta, ce greseste prima reapara a doua si asa mai departe. Cealalta parte vine in principal cu argumentul forte al eficientei. Da, Romania e inca subtire la capitolul democratie, dar tocmai acesta e un motiv intemeiat pentru a avea deja un par