Magistratii Curtii de Apel Bucuresti vor judeca vineri recursul formulat de procurorii Ministerului Public in privinta deciziei Tribunalului Bucuresti de a inlocui masura arestarii preventive a lui Genica Boerica cu aceea de a fi obligat sa nu paraseasca tara, ne-au informat ieri surse judiciare.
Decizia in dosarul 3035/2005 va apartine judecatorilor Sectiei a II-a Penala din cadrul Curtii de Apel Bucuresti.
Afaceristul craiovean a fost deferit justitiei alaturi de alti 11 inculpati in dosarul privind obtinerea ilegala de restituire de TVA in valoare de peste 135 de miliarde de lei. Genica Boerica, Florentin Sargarodschi, Elena Popa, Vasile Stanescu, egiptenii Nassar Mohamed, El Kholyh Nashat, El Tembedawy Khaed si El Araby Abdou, iordanienii Ayyoub Bassem si Al Switi Nail, iranianul Honar Sood Mostafa si irakianul Abdulhameed Shaban sunt acuzati de spalare de bani si fals.
Potrivit rechizitoriului, in perioada iunie 2001 - iunie 2003, in diverse forme de participatie penala si prin folosirea de mijloace frauduloase, inculpatii ar fi solicitat si obtinut de la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj suma de 136.980.282.181 de lei, echivalentul a 4.535.984,41 de euro la data efectuarii platilor. Potrivit procurorilor, reteaua ar fi produs un prejudiciu in valoare de 290.551.482.385 de lei vechi.
De altfel, Genica Boerica este acuzat si de nerespectarea regimului armelor si munitiilor si de violare de domiciliu. Bunurile sale, printre care si trei dintre imobilele din Craiova, precum si peste 100 de bijuterii din aur si pietre pretioase, in valoare de 1,2 miliarde de lei, au fost ridicate de la resedinta sa din Capitala. La perchezitia uneia dintre locuintele lui Boerica din Craiova, au fost ridicate o serie de inscrisuri printre care mai multe acte contabile, care releva - potrivit anchetatorilor - modalitatea in care inculpatul, alaturi de