Influenta “idealista” in politica externa a SUA a fost abandonata dupa cel de al doilea razboi mondial. Guvernantii americani au adoptat conceptia de “Realpolitik”. Realismul politic implica evaluarea obiectiva a parametrilor care afecteaza relatiile interstatale si exercitarea unei politici externe bazate exclusiv pe considerente de interes national, fara restrictii impuse de “moralitate”. Inainte de 11 septembrie 2001, politica externa americana a fost ghidata in principal de lideri care se considerau “realisti”. Ei preferau o stabilitate globala in cadrul careia statele-natiuni sa-si asigure supravietuirea si securitatea prin achizitionare rationala de putere economica si militara si prin crearea unor aliante favorabile. Teoreticieni realisti “clasici” precum Morgenthau, Kennan si Waltz au propus o politica externa americana care sa diminueze insecuritatea atat pentru SUA, cat si pentru celelalte state, fara sa excluda potentialii adversari. Ei au dedus ca reducerea universala a sentimentelor de insecuritate este necesara pentru a avea o oarecare “ordine” internationala si pentru a preveni razboaie distructive. In perioada initiala a Razboiului Rece, realisti americani cu influenta la nivel inalt in guvernul american, precum Arthur Schlesinger si George Kennan, au contribuit substantial la formularea politicii de “ingradire si descurajare prin intimidare” fata de URSS. In urmatorii 45 de ani, SUA au mentinut relatii de colaborare cu aliatii, au prevenit expansiunea influentei sovietice si au evitat confruntari armate directe cu Moscova.

Realistii americani au fost socati de virajul inexplicabil in politica externa a administratiei George Bush din ultimii patru ani. In aceasta perioada, puterea militara a SUA a fost atat de dominanta, incat securitatea tarii nu avea cum sa fie amenintata din exterior. Prin actiuni si declaratii, guvernantii din jurul lu