Mesajul a fost trimis. Multumesc!

300 de suplinitori pentru 90 de catedre

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 20 septembrie 2005 ·

Aproape 300 de suplinitori, calificati si necalificati s-au prezentat ieri la ultima incercare a Inspectoratului Scolar Judetean Neamt de a ocupa cele aproape 90 de catedre ramase libere dupa inceperea anului scolar. Dintre cei prezenti, 168 sint suplinitori necalificati. "Nici unul dintre cei prezenti luni la testare nu a mai participat pina acum la nici unul dintre concursurile organizate de inspectoratul scolar", a spus Dorin Negru, inspector cu probleme de personal in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Neamt. Cei care vor trece testarea vor fi repartizati miercuri, in sedinta publica, pe posturile ramase vacante. La o saptamina dupa inceperea anului scolar, in judetul Neamt inca se mai cauta profesori, in special pentru scolile de la tara, in care naveta este dificila. Multe dintre aceste posturi au fost deja refuzate de citeva ori in in sesiunile de repartizari de pina acum, singurii care ar avea sansa sa le ocupe fiind localnicii, indiferent de studiile pe care le au. "Majoritatea posturilor vacante sint de fapt grupuri de ore, care nu sint acoperite sau catedre formate din ore la mai multe scoli", a spus Dorina Drexler, inspector scolar general al Inspectoratului Scolar Judetean Neamt. Principalele discipline ramase neacoperite sint limbile straine si limba romana, dar si orele de desen, de muzica sau de educatie tehnologica, din care, la o scoala cu un singur rind de clase, nu se poate face o catedra si pentru care, in unele scoli din mediul rural, nu a existat niciodata cadru didactic calificat. (Cosette ZANOCEA) Aproape 300 de suplinitori, calificati si necalificati s-au prezentat ieri la ultima incercare a Inspectoratului Scolar Judetean Neamt de a ocupa cele aproape 90 de catedre ramase libere dupa inceperea anului scolar. Dintre cei prezenti, 168 sint suplinitori necalificati. "Nici unul dintre cei prezenti luni la testare nu a mai participat pina ac

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 48 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°