Cei care care isi fac deja planuri ca in perioada Sarbatorilor de iarna sa petreaca un sejur pe partiile de schi trebuie sa se asigure ca dispun de un buget consistent, mai ales daca prefera locatiile romanesti. Asa cum ne-au obisnuit deja, in fiecare an, hotelierii au marit preturile si de aceasta data. In aceste conditii, o vacanta la Poiana Brasov este din nou mai scumpa decat una in Austria.
Preturi occidentale
In perioada Craciunului si a Revelionului, preturile la cazare aproape se dubleaza fata de prima jumatate a lunii decembrie si chiar din luna ianuarie. Agentiile au anuntat ca negocierile cu hotelierii vor continua pana la Targul de turism din luna octombrie, insa ofertele care au aparut deja nu sunt incurajatoare.
In aceasta iarna, sejurul in afara Sarbatorilor va costa in medie 250-300 de euro, la hoteluri de doua si trei stele, atat in statiunile din Romania, cat si in cele din Austria sau Slovenia. De Revelion insa, preturile romanesti sar in aer. Un Revelion la un hotel de trei stele in Poiana Brasov ajunge la 432 de euro, pentru trei nopti, sau la 520 de euro pentru sase nopti.
In cazul unui hotel de patru stele, un sejur de sapte nopti costa 557 de euro. Tot atat costa insa si o croaziera in Egipt, cu toate mesele incluse, precum si o vacanta in Elvetia la un hotel de trei stele. Trebuie precizat insa ca, spre deosebire de ofertele interne, cele pentru sejururile in strainatate includ si costurile transportului cu avionul.
Mai ieftin ca in 2004
Reprezentantii agentiilor de turism sunt de parere ca hotelierii mai au timp pana in luna octombrie sa decida daca vor risca si anul acesta sa ridice preturile pana la 1.400 de euro pentru un sejur de Craciun si Revelion, asa cum s-a intamplat anul trecut.
„Romanii prefera sa petreaca Revelionul in Romania pentru ca nu trebuie s