Critica noastră de întâmpinare are o reacţie bizară faţă de Ion Bogdan Lefter: cu foarte puţine excepţii, ignoră pur şi simplu avalanşa editorială declanşată de criticul optzecist. Pare supus unui embargo sau unui boicot. Deşi din 1998 încoace a publicat câte două, trei sau chiar patru cărţi pe an. Ceea ce înseamnă 15 cărţi de critică în şapte ani, cel mai recent fiind volumul Flashback 1985: Începuturile ,noii poezii" (2005), care ar fi trebuit să fie prima lui carte de critică, un portret colectiv al generaţiei poetice optzeciste. Ion Bogdan Lefter îşi făcuse debutul în poezie (în volumul colectiv Cinci, 1982, şi în Globul de cristal, 1983), apoi în proză (tot într-un volum colectiv, Desant '83). E, fără îndoială, o personalitate importantă şi influentă a actualităţii noastre literare. E cu atât mai de mirare că în ancheta revistei ,22" despre noua ierarhie şi noul canon, prefigurate din 1990 încoace, Ion Bogdan Lefter nu a obţinut decât un vot: al meu.

Motivele acestei ignorări răzbunătoare sunt mai multe şi nu le voi cataloga aici pe toate. Aproape toată lumea e supărată, dintr-un motiv sau altul, pe Ion Bogdan Lefter. Nu înţeleg cum un intelectual de o urbanitate desăvârşită a putut acumula atâtea adversităţi. Are şi prieteni declaraţi, dintre care cei mai importanţi sunt Mircea Cărtărescu şi Călin Vlasie, directorul Editurii Paralela 45, care i-a publicat toate cele 15 cărţi de critică. Dar foarte mulţi protagonişti ai vieţii literare au să-i reproşeze câte ceva lui Ion Bogdan Lefter, explicit sau mocnit. Unii, că este un susţinător necondiţionat al postmodernismului - postmodernism care, în opinia adversarilor, ar fi, în principiu, detestabil sau deplorabil. Alţii, că mizează fără spirit critic pe corectitudinea politică, într-un moment în care acesteia i se văd viciile de concepţie şi de procedură. Şi ,păcatele" se ţin lanţ când e vorba de p