"Moartea Domnului Lăzărescu" a fost propus la Oscar pentru secţiunea cel mai bun film străin. Mâine seară, filmul va fi lansat la New York, iar pe 27 septembrie este programată premiera în Canada. Cu toate acestea, actorul Ioan Fiscuteanu, cel care prin performanţa lui uluitoare a făcut posibil acest lucru, este neglijat chiar de către cei de acasă, care nu l-au invitat la Bucureşti, pentru premiera românească. Ieri, la orele prânzului, actorul mureşean încă mai aştepta un semn de la Bucureşti."Premiera e mâine seară. Nu m-au sunat să îmi dea informaţii despre drum, despre cazare, nimic. Probabil s-or fi supărat că nu am putut să merg la emisiunea lui Teo, dar pentru cinci minute de emisie nu puteam să las acasă repetiţiile, pentru că pregătim o premieră aici, la teatru. Despre Oscar de la televizor am aflat. Nu s-a gândit nici unul să mă sune să îmi spună", ne-a declarat Fiscuteanu, singurul actor român care prin performaţa sa a făcut posibilă unica nominalizare a unui film românesc la Oscar. (E.K.)
"Moartea Domnului Lăzărescu" a fost propus la Oscar pentru secţiunea cel mai bun film străin. Mâine seară, filmul va fi lansat la New York, iar pe 27 septembrie este programată premiera în Canada. Cu toate acestea, actorul Ioan Fiscuteanu, cel care prin performanţa lui uluitoare a făcut posibil acest lucru, este neglijat chiar de către cei de acasă, care nu l-au invitat la Bucureşti, pentru premiera românească. Ieri, la orele prânzului, actorul mureşean încă mai aştepta un semn de la Bucureşti."Premiera e mâine seară. Nu m-au sunat să îmi dea informaţii despre drum, despre cazare, nimic. Probabil s-or fi supărat că nu am putut să merg la emisiunea lui Teo, dar pentru cinci minute de emisie nu puteam să las acasă repetiţiile, pentru că pregătim o premieră aici, la teatru. Despre Oscar de la televizor am aflat. Nu s-a gândit nici unul să mă sune să îmi spun