Veşnicele certuri şi rivalităţi între palate - Victoria şi Cotroceni - transcend, se vede, atât timpurile, cât şi identitatea locatarilor. Hârâiala dintre Iliescu şi prim-miniştrii săi, greco-romanele lui Constantinescu şi-a primilor doi premieri de sub domnia sa, alba-neagra lui Iliescu şi Năstase, tauromahia declanşată de Băsescu ţin de cu totul altceva decât inerentele diferenţe de opinii între bărbaţi dotaţi cu un anumit tip de energie. Prin urmare, singura soluţie ar fi mutarea guvernului, respectiv, a preşedinţiei, din locaţiile actuale. Măsura ar consuna cu moravurile României post-Tanacu, România exorcizărilor primitive şi-a misticismelor ridicate la rang de politici statale.
Oricâtă simpatie ai avea pentru actualii guvernanţi, oricâtă răbdare, înţelegere (ba chiar şi masochism) ai poseda, e limpede că iar am dat-o în bară cu iluziile legate de favoriţii noştri din ultima campanie electorală. Când omul cel mai vizibil al ultimelor două luni este un anume Radu Berceanu, care a buctat şi răsbuctat la toate examenele trecutului, te-apucă lehamitea. Când până şi în imediata proximitate a preşedintelui (despre premier nici nu mai vorbesc!) s-a iţit capul veninos al viperei mafiote, când, deasupra tuturor, serviciile secrete îşi fac mendrele după cum le vine pe chelie, te întrebi de ce-a fost nevoie de circul cu ,ţepele" din Piaţa Victoriei şi de hărmălaia cu alegerile fraudate şi corupţii inocenţi precum pruncul Iisus.
Singura noutate frapantă a lunilor din urmă e că situaţia ridicolă a corupţiei fără corupţi, din vremea lui Iliescu, a fost înlocuită cu aceea a corupţilor fără corupţie. Dacă în stilul mafiot al comuniştilor de lăcomie se admitea pe loc orice situaţie de corupţie, dar nici să fi dat cu tunul nu ţi se arăta vreun corupt, acum filăm, ca la cărţile de joc, imaginea inversată a situaţiei: televiziunile gem de personaje de
