1996-1997. Lumea se schimbă cu repeziciune. Pe măsură ce în Europa Centrală tinerele democraţii tind să se consolideze, în ţările occidentale nostalgia comunismului se manifestă în forme tot mai agresive şi mai sofisticate. Discuţiile despre vinovăţia pentru cele 100 de milioane de victime ale comunismului (apud Stéphane Courtois, Cartea neagră a comunismului) sînt amînate şi ocultate de readucerea insistentă în prim-planul actualităţii a crimelor fascismului (analiza asupra acestora vizează exclusiv Shoah-ul). Mircea Eliade şi Emil Cioran sînt victimele unor campanii de discreditare centrate pe simpatiile lor legionare din anii tinereţii. În acelaşi timp, ca o formă de cinism al istoriei, fostul apartament al mamei Monicăi Lovinescu este ocupat de procurorul care a decis condamnarea proprietarei (şi, ulterior, moartea ei în închisoare). Fostul dictator bulgar Todor Jivkov este achitat în procesul ce i-a fost intentat la Sofia. Paul Goma este în conflict cu toată lumea, inclusiv cu oamenii care i-au fost mereu aproape, încă din primii ani ai exilului. În România este an electoral. Spre surprinderea generală alegerile sînt cîştigate de Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată. Entuziasmul iniţial se transformă repede în dezamăgire. Lipsa de competenţă şi nepotismul devin principalele caracteristici ale noii administraţii. Încep să apară tot mai multe file din dosarele fostei Securităţi şi, odată cu ele, revelaţia răului pe care l-au putut face celor din anturajul lor unele dintre numele importante ale literaturii române: Ion Caraion, Vladimir Streinu. Mor oameni care prin acţiunea lor au marcat timpul în care au trăit şi care, cu doar cîteva luni înainte, păreau veşnici: François Mitterrand, Marguerite Duras, Claude Mauriac, Mircea Ciobanu, Ghiţă Ionescu, Sergiu Celibidache, Marcel Carné, Dan Petraşincu, Petru Creţia, François Furet, Marin Sorescu, Simone Boué,