Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metro II, amplasat pe un teren al sindicatului din invatamant

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 21 septembrie 2005 ·

Profesorii revendica opt hectare de teren pe care se afla amplasata intrarea in magazinul Metro II * Ioana Purcarea, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta spune ca pe aceeasi locatie, in continuare, functioneaza Centrul Zonal de Combaterea Crimei Organizate si Antidrog * Alte doua hectare au fost atribuite, cu mai mult timp in urma, unor revolutionari * In ciuda demersurilor, solicitarea sindicalistilor de punere in posesie a fost respinsa de nenumarate ori de comisia locala si ulterior de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra pamantului * Cadrele didactice poseda si un document care spune ca acesta este terenul lor, stabilindu-i chiar si amplasamentul, la intrarea in Constanta * Si Sectia Civila a Tribunalului Constanta este de acord cu plangerea sindicalistilor din invatamantul preuniversitar * Reprezentantii autoritatilor locale nu au raspuns insa nimic pana acum * Purcarea mai spune ca daca tot nu le da pamantului inapoi, Metro sa le plateasca banii pe chirie pentru folosirea terenului * Cadrele didactice mai revendica si o vila la Predeal, dar si alte locatii de patrimoniu Profesorii constanteni revendica opt hectare de teren aflate la intrarea in oras dinspre Mangalia, si pe care se afla amplasata intrarea in magazinul Metro II. Tot ei mai solicita si vila "Corabia" din Predeal. Referitor la acest lucru, presedintele Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, a declarat ca dascalii constanteni sunt nemultumiti de modul in care autoritatile locale analizeaza solicitarile de revendicare efectuate in baza Legii numarul 10/2001.Trebuie mentionat ca doar o parte din suprafata complexului sus-mentionat se afla pe terenul pentru care sindicatul se lupta de atata timp. Purcarea mai spune ca terenul la care face referire, are opt hect

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 43 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°