toamnă cu o mie de fluiere sparte cuvintele calcinează cerul gurii

în ţările de sus fagoţi pisaţi figuri de conţi

prăfuite cu fiere de lună

dantele brâncoveneşti şi crai de curte veche

în oglinda cu pieliţă ştearsă te mai vezi mai vrei să te vezi ?!

I.

Apele se ridică meditativ în gândul poetului damnat

cuvintele îi ard cerul gurii cu vorbirea ca o mirodenie

târât pe lângă zidurile cimitirului

prin străzile cangrenate

praf şi plictis

cântecul celor două sunete

cineva a tras clopotele şi iată cum mor păsările

cum sufletul lor se târăşte într-o tabacheră de argint

să dăinuie în fastul ecoului

toamnă cu o mie de fluiere sparte

ploile s-au refugiat sub pământ ceaiul se tulbură

şi anotimpurile grele se afundă în creier

plăci de patefon pârâie încet cu un susur al ploii îndepărtate

peşti reci în pâlnii de gramofon prin apa verzuie

ascultăm Coralul tolăniţi în brumă pe tuburi de orgă

samovarul pâlpâie cu aburi

bem iarna din ceşti de porţelan la gura sobei

viscolul se îmbuibă din carnea iubitei pe catafalc

II.

De la Hamangia şi Gumelniţa caierul s-a depănat

războaie de apărare şi suspine prin voaluri migratoare

în ţările de sus fagotul pisat pietruind depărtarea

ferecă atonalisme în carne şi piatră/castele în turbioanele

misterului gotic

dantele susură la orgile plasmatice

dintr-o sorcovă calcifiată melcii se rostogolesc în mătăsuri

incolore/în forfotă