Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PPE i-a primit pe democrati, dar i-a respins pe conservatori

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2005 · ·

Biroul Politic al Partidului Popular European (PPE) a decis, luni seara, cu unanimitate de voturi, ca PD sa primeasca statut de observator in cadrul acestei formatiuni europene. Conducerea popularilor Biroul Politic al Partidului Popular European (PPE) a decis, luni seara, cu unanimitate de voturi, ca PD sa primeasca statut de observator in cadrul acestei formatiuni europene. Conducerea popularilor europeni a respins, in aceeasi sedinta, cererea Partidului Conservator de a accede cu acelasi statut in grupul PPE.

Este pentru prima oara cand PPE primeste in randurile sale un partid care anterior a facut parte din Internationala Socialista.

Imediat ce Roma-nia va intra in Uniunea Euro-peana, PD va deveni mem-bru cu drepturi depline al PPE.

Potrivit unui participant la discutiile din Biroul Politic, liderii formatiunii europene au reprosat Partidului Conservator ca a participat la alegeri pe liste comune cu PSD, iar ul-terior nu a urmarit decat sa ramana in continuare la putere.

Conservatorii isi cauta alta familie europeana

"Nu stam la usa nima-nui", a declarat purtatorul de cuvant al conservatorilor, Bogdan Ciuca, marti, dupa ce Partidul Popular European a decis sa nu primeasca formatiunea conservatorilor in randul observatorilor. Bogdan Ciuca a mai declarat ca existau tra-tative si cu alte formatiuni po-litice europene, iar acum aceste negocieri vor fi relansate. El a spus ca PC se va orienta spre alta familie europeana, cu o doctrina apropiata conservatorilor, de cen-tru-dreapta. Bogdan Ciuca a adaugat ca ,Partidul Conservator transmite felicitari domnului Traian Basescu si domnului Emil Boc pentru performantele de a aduce PD laolalta cu domnul Gheorghe Ciuhandu si fostul PNTCD in aceeasi familie europeana. Le dorim succes in noul drum pe care au pornit strans uniti". Ciuca s-a declarat nemultumit ca fostul PNTCD a facut recomandari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie pe șantierul Magistralei 6 de metrou. Un muncitor străin a fost rănit

HotNews acum o ora
O explozie s-a produs, duminică, la un utilaj sub presiune, pe şantierul Magistralei 6 de metrou din Sectorul 1 al Capitalei. Un cetăţean străin a fost rănit, fiind transportat la spital, anunță Poliția Capitalei. „Astăzi, 6 aprilie 2025, polițiști

Papa Francisc, în mijlocul credincioșilor din Piața Sfântul Petru la prima sa apariție publică după ieșirea din spital | VIDEO

Libertatea acum 23 minute
Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public după ce a fost externat din spital, iar momentul a fost întâmpinat cu aplauze și emoție de miile de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru. După o absență de câteva săptămâni, cauzată de o gravă

UPDATE - Vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până joi seară/ Cea mai mare parte a ţării se află, duminică, sub Cod galben de vânt puternic, viscol şi zăpadă/ Circulaţia feroviară, afectată

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că, până joi, vremea va fi deosebit de rece, se vor semnala brumă şi îngheţ la sol, precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului. Duminică, aproape toată ţara se află sub Cod galben de vânt puternic, viscol, strat de zăpadă n

Ilie Bolojan, cu prilejul Zilei NATO în România – „Vizăm o creștere graduală a bugetului destinat apărării”

Ziua Constanta acum 2 ore
NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-și respecta obligațiile în cadrul Alianței este de neclintit, a afirmat, duminică, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, în mesajul transmis cu ocazia Zilei

Iranul respinge discuțiile directe „fără sens” cu SUA

HotNews acum o ora
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a descris perspectiva negocierilor directe asupra programului său nuclear cu Statele Unite ca fiind „fără sens”, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre cele două țări. Comentariile lui Araghchi au venit

Caraş-Severin: Femeie moartă, după ce a fugit cu o maşină furată/ Ea a intrat frontal într-un camion în timp ce fugea de Poliţie, cu pneurile perforate

News.ro acum 2 ore
Două femei care au dat o spargere la o casă din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, iar apoi au fugit cu maşina găsită în curte, au fost urmărite de echipaje ale Poliţiei, pentru a fi oprite. În trafic a fost montat şi dispozitivul ”spike” pentru per

ONU denunţă „dispreţul nemărginit al Rusiei pentru viaţa civililor”

News.ro acum 34 minute
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a denunţat duminică „dispreţul nemărginit al Rusiei pentru vieţile civililor” în urma bombardării Krivoi Rog, cea mai mortală lovitură împotriva copiilor de la invazia Ucrainei în 2022. „Utilizarea de

Vremea rea afectează „Porțile deschise” de la Palatul Cotroceni. Evenimentul, anulat

Ziua Constanta acum 49 minute
Evenimentul „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” este anulat pentru duminică din cauza vremii nefavorabile, anunță Administrația Prezidențială. „Având în vedere condițiile de vreme nefavorabilă, evenimentul „Porți Deschise la Palatul Cotroceni” nu

MAE: Apartenenţa României la NATO reprezintă cea mai solidă garanţie de securitate, susţinută de eforturile naţionale ale tuturor statelor membre/ Diplomaţia română va continua să îşi dedice energia continuării acestui proiect şi consolidării Alianţei

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) afirmă că ”agresiunea brutală, ilegală şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a demonstrat justeţea şi importanţa deciziei României de a se alătura Alianţei Nord Atlantice”. ”Apartenenţa României la

Ilie Bolojan: NATO rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a-şi respecta obligaţiile în cadrul Alianţei este de neclintit. În acelaşi timp, vom contribui la consolidarea securităţii europene

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua NATO în România şi aniversarea a 21 de ani de la aderarea ţării la Alianţă, că NATO ”rămâne garantul apărării noastre colective, iar angajamentul României de a

Vremea

București
acum

dum.

1°/13°
lun.

1°/9°
mar.

2°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

-0°/7°
lun.

-2°/6°
mar.

-0°/10°
mie.

0°/7°
Constanta
acum

dum.

4°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/10°
mie.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-2°/5°
lun.

-4°/4°
mar.

-1°/7°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

0°/9°
lun.

-3°/7°
mar.

-1°/11°
mie.

1°/10°