Deja mă simţeam vinovată de la ,Anonimul" pentru că nu văzusem documentare. Pe de altă parte, mi se pare că, faţă de acest gen, orice critic de film are trebui să aibă un sentiment de vinovăţie. E de bun-simţ, pentru că dedicăm pagini întregi lungmetrajelor, cu toate că în ultimul timp - cu două-trei excepţii notabile - regizorii români au luat numeroase premii tocmai pentru scurtmetraje şi documentare. Care nu trebuie privite ca nişte rites de passage pe drumul către lungmetraje. Cu toate inovaţiile structurale pe care le-a adus industriei cinematografice, documentarul s-a încetăţenit - pe nedrept, fireşte - ca un gen minor, de nişă. Asta deplângea şi Florin Iepan, plus alţi regizori şi oameni de film de seamă, pe care merită să îi citez în acest sens. ,Tocmai în România, singura ţară europeană unde porţile Televiziunii Naţionale sunt puternic ferecate în faţa producătorilor independenţi şi unde, după 1989, producătorii occidentali realizează în fiecare an cel puţin zece filme documentare, sprijinul statului faţă de filmul documentar ajunge să se rezume la aproximativ 5 % din creditele acordate de CNC?" . Bun, scrisoarea adresată Monei Muscă e mai veche şi sigur că, odată ce televiziunea de stat e condusă de un regizor/producător independent, o astfel de stare de fapt se va schimba.

Aşa că, nu fără promisiunea de a consacra - cât de curând posibil - o pagină întreagă creaţiilor lui Florin Iepan - mă întorc către câteva documentare mai norocoase pe care doritorii le pot închiria pe suport DVD sau VHS. O să încep cu cel mai spectaculos: ,Pe urmele lui Alexandru cel Mare" . Nu mă pot opri din lamentat: ce mi-aş fi dorit ca acest film să aibă măcar jumătate din reţeaua de distribuţie de care a beneficiat ,Alexandru" al lui Oliver Stone... Chiar ar fi meritat acest efort financiar, dar... Are de toate: patru ore, umor (trebuie să vedeţi secvenţa în care