Disputa privind trecerea la parlamentul unicameral a depasit intentiile initiatorilor si s-a transformat intr-o dezbatere privind populismul si democratia.
Un subiect tehnic, monocameralismul, o institutie puternic contestata, Parlamentul, au fost suficiente pentru lansarea campaniei politice de toamna.
Prin aceasta tactica, Traian Basescu a repozitionat institutia Presedintelui atit in raport cu Parlamentul, intr-un moment in care blocajul activitatii parlamentare accentueaza contrastul dintre un legislativ inert si un presedinte dinamic, cit mai ales fata de partidele politice.
Disputa privind trecerea la parlamentul unicameral a depasit insa intentiile initiatorilor si s-a transformat intr-o dezbatere privind populismul si democratia.
Democratia semidirecta, referendumul, si democratia reprezentativa, parlamentarismul, sint puse artificial in opozitie. Aparent, referendumul ofera sansa revansei poporului impotriva oligarhiei partidelor. Instrument care asigura participarea cetatenilor la luarea deciziei, referendumul consacra contributia societatii civile la consolidarea democratiei participative.
Dar caracterul sau antiparlamentar nu poate fi ocultat. De aceea, in Anglia, institutia referendumului a fost, multa vreme, considerata neconstitutionala, fiind considerata contrara principiului suveranitatii Parlamentului. Tendintele populiste ale democratiei plebiscitare au fost suspectate, nu fara temei, ca anticipind regimurile autoritariste.
In 1851, prin plebiscit, Napoleon al III-lea transforma Republica in Imperiu, si, tot prin aceeasi metoda, in Romania, in 1938, Carol al II-lea impunea constitutia sa autoritarista si antipartidista.
Pentru a avertiza cu privire la potentialul manipulator si rezultatele contradictorii ale referendumului, unii au lansat chiar formula contrapun
