Cea de a doua saptamina din festival a debutat sub semnul evenimentului – cel putin in principiu – pentru ca prezenta la pupitru a dirijorului Zubin Mehta reprezinta, de fiecare data, garantia unei interpretari de referinta. Evoluind de aceasta data in compania Filarmonicii din Israel, maestrul (pe care am avut prilejul sa-l urmaresc nu doar la Bucuresti, ci si la Viena sau la Florenta, in seri de neuitat) a propus un program variat si atractiv, in care, surprinzator, muzica clasica a ocupat un loc prioritar (schimbarea repertoriala dovedindu-se insa, in parte, neinspirata).
- Interpretari inegale
Daca in primavara am admirat, la Festivalul Maggio Musicale, superba realizare a operei Don Giovanni, acum, ascultind o alta mozartiana de anvergura – Simfonia nr. 41 Jupiter –, m-a surprins abordarea „obiectivata“, parcurgerea partiturii cu un sunet frumos, omogen, limpede, dar fara supletea, rafinamentul si „dantela“ specifica stilului respectiv. Acestea s-au regasit insa a doua zi in Simfonia IX de Beethoven – opus inclus adesea in concertele sale din lume – destul de anosta si plata in plan expresiv, fara culorile si planurile contrastante asteptate (si necesare). Din nefericire, si cvartetul solistic – alcatuit din solisti romani de marca – a constituit o deceptie atit prin lipsa de unitate si echilibru, cit si prin deficientele vocale serioase evidentiate in interventiile individuale.
Soprana Roxana Briban a surprins prin stridenta in acut si incertitudinea frazei, tenorul Marius Brenciu a cintat destul de crispat si „drept“, fara inflexiunile rafinate de altadata, a caror absenta a surprins si in cazul basului Sorin Coliban – caruia ii si prevedeam o cariera stralucita, intristind insa de data aceasta prin „bataia“ glasului, care si-a pierdut – speram doar temporar – calitatea si stralucirea. Singura care a sustinut partitura la nivel
