George Enescu marturisea cindva ca nu exista muzica simfonica sau muzica usoara, ci doar muzica buna sau muzica proasta. Era dintre cei care nu strimbau din nas la nimic. Aprecia muzica populara, dar si „alte muzici“, nu era indisponibil la inovatie – s-a comentat putin impuscatura de pistol din Oedipe, iar „vorbirea cintata“ (Schprehgesang) a premers unui novator precum Schonberg. Geniul lui era completat de o modestie rara si de un bun simt exprimat natural si firesc, care l-au facut sa fie realmente iubit si adorat. Avea oroare de publicitate si mondenitati, chiar daca de mic a avut acces in inalta societate si la Casa Regala. Romaneasca sau de aiurea. Enescu a trait muzica, a fost viata lui, dar a vibrat si la tot ce era omenesc.

Virtuos interpret si dedicat pedagog, marele compozitor este acum unanim recunoscut si-si urmeaza drumul intrarii in universalitate. Care ar trebui sa fie unul senin si firesc, si mai putin promovat ca un „produs de piata“! E pacat sa-l transformam pe Enescu in brand, chiar si de tara (junele mahar al TVR-ului pomenea „Festivalul, o tactica inteligenta de „branding de tara“, no comment, acum, vom reveni!) sau material publicitar – „capital de imagine al Romaniei“ promovat desantat de oficialitati de toate nivelurile, care n-au nici o legatura cu muzica, cu Enescu nici atit, ca sa ce? Sa acoperim cu muzica si memoria lui Enescu mizeriile de tot felul din Romania? Sa ne vatuim incompetentele si lenea, bizantineriile si pungasiile sub faldurile celeste ale unui om de isprava care a murit insingurat si bolnav, pe care aceleasi autoritati romanesti nu-l mai agreau. Iar acum se dau de ceasul mortii si al integrarii europene cu Enescu ca portdrapel al Romaniei? Nu merita George Enescu un astfel de tratament! Amintim de toate acestea in virtutea faptului ca festivalul Enescu risca sa fie imbalsamat intr-o „betie de cuvinte“ si intr-