Pe la inceputul veacului trecut, sotia savantului danez Christian Jensen (care se pregatea sa editeze papirii descoperiti in Vila Pisonilor din Herculanum, orasul acoperit de lava Vezuviului in 79 p.Chr., impreuna cu invecinatele Pompeii si Stabiae) nota urmatoarele, in jurnalul personal recent publicat de Editura Casei Regale din Copenhaga (folosesc selectiv, in traducere proprie, varianta franceza aparuta la Paris in cursul anului trecut):
„Mai 1905
Duminica, 1. Christian m-a luat cu el pentru prima oara pe santier. La biserica din sat am stat foarte putin. M-a scos afara in timpul liturghiei si m-a intrebat daca vreau sa vad ceva grozav. Caii erau deja inhamati, asa ca nu mi-a ramas decit sa urc in trasura.
Cind am coborit, ploua insistent. Ne-am pus pelerinele. O ora am stat in plina ploaie, numai sa pipaim fiecare colt al vilei, fiecare coloana, de jur imprejurul incintei. Christian m-a luat in sfirsit de mina si am coborit in subsol. Ultima incapere era cea mai intunecoasa. Nu am putut intra, fiindca Christian mi-a spus ca acolo nu e voie sa se intre cu felinar, faclie sau alta sursa de foc. Am stat in prag pret de citeva minute, in cel mai negru intuneric. Apoi ochii nostri, deprinzindu-se putin cite putin cu el, au inceput sa desluseasca ba o margine de raft din piatra, ba un sul sau forma unui sul, ba cite o bucata de perete. Christian ma tinea strins de mina si imi tot zicea enervant: «Nu atinge nimic. Fii atenta». «Ce e aici?» l-am intrebat. Pe masura ce imi explica, vedeam cum ies din intuneric, pe rind, capete de suluri de papirus, unul linga celalalt, sulurile fiind in picioare, de la o margine la alta a zidului, pe fiecare raft de sus in jos, pe toti cei trei pereti plini ai incaperii. Era ca si cum o mina divina i-ar fi pus cu mii de ani in urma ca pe niste soldati egal echipati in picioare si ei ar fi fost blestemati
