- Diverse - nr. 187 / 22 Septembrie, 2005 In prezenta prefectului de Mures, Ciprian Dobre, ieri, la sediul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura a judetului Mures s-a desfasurat seminarul-dezbatere cu tema "Solutii de finantare, garantare si asigurare oferite de EXIMBANK exportatorilor si IMM-urilor cu activitate de export, turism sau transport international". Acest seminar a fost organizat de EXIMBANK (Banca de Import-Export a Romaniei), sucursala Cluj-Napoca, in colaborare cu Prefectura judetului Mures si cu Camera de Comert, Industrie si Agricultura Mures (condusa de Vasile Pop) si a urmarit prezentarea, in fata oamenilor de afaceri din judetul nostru, a celor mai noi elemente din structura ofertei EXIMBANK destinata exportatorilor, societatilor comerciale cu activitate de turism si export international. Astfel, s-a spus ca banca, infiintata in 1992, este unica in sistemul financiar bancar romanesc, operand atat ca banca, cat si ca institutie de asigurari. In ultima calitate, banca ofera celor interesati mai multe instrumente, precum polita de asigurare in nume si cont stat a riscului de neplata la extern, polita de asigurare in nume si cont stat a investitiilor romanesti de capital in strainatate, polita de asigurare in nume si cont stat a creditelor de export pe termen mediu si lung, polita de asigurare in nume si cont stat a creditului cumparator. In general, a declarat Maria Oprean, directorul sucursalei, EXIMBANK sustine exportatorii romani prin finantare, asigurare, garantare, bonificatii de dobanda, servicii adiacente, internet e-banking si consultanta. Partener cu activitate complementara, si nu concurent al bancilor comerciale, EXIMBANK isi focalizeaza toate actiunile pentru realizarea misiunii sale - sprijinirea exporturilor romanesti, dezvoltarea economica a tarii, crearea de noi locuri de munca, a mai declarat directorul sucursalei organizatoare