O lume a pacii. Cistigam Razboiul, cel mai mare din cite au fost. Apoi pazim, de-a pururi, Pacea. Paznicului ii zicem Organizatia Natiunilor Unite. In care ne unim cu totii, cu mic, cu mare, iubitorii de pace. Sigur, cei mari au grija de cei mici, ii cresc, ii invata de bine, ii pedepsesc daca ii prind cu pusca in ghiozdan. Fara razboi, progresul e asigurat: adio saracie, boli, nedreptate. Lipseste ceva? Nu. Planul e impecabil, n-are cum sa nu mearga.
Planul l-a facut, in al Doilea Razboi Mondial, Franklin Delano Roosevelt. ONU are azi 191 de tari membre. Cu vreo 30 de exceptii, liderii lor s-au adunat saptamina trecuta la New York, sa sarbatoreasca 60 de ani de cind Planul a fost pus in fapta – si n-a mers. Razboiul n-a disparut.
N-au disparut nici bolile, nici saracia, nici nedreptatea. ONU avea ambitii frumoase la a 60-a aniversare (devansata un pic, sorocul e in octombrie). „O sansa cu care te intilnesti o data intr-o generatie“, graise Secretarul General, descriind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului si proiectul de relansare a ONU. „Esec lamentabil“ – a conchis, amar, acelasi Kofi Annan. Nici un fel de acord, pe nici una din marile teme, ramase cam aceleasi ca in 1945. Dar nu putea fi altfel. Planul lui Roosevelt n-avea cum sa reuseasca. Pentru ca s-a bazat pe o iluzie. De fapt, pe o minciuna, acceptata ca adevar de neclintit: anume, ca democratia si tirania nu numai ca pot, dar trebuie sa coexiste – ca sa fie pace! Si, pina la urma, tirania se va molipsi de libertate si va ceda, fara razboi.
- ONU n-a declarat tirania anti-umana si n-a scos-o in afara legii
„Democratiile nu se razboiesc intre ele.“ Ce simplu suna, nu? Se spune ca politica e arta posibilului. Democratiile moderne nu sint perfecte, dar sint mereu perfectibile. Asa stind lucrurile, ele sint cele mai prospere, sanatoase, educate si juste societati din is
