Premierul Calin Popescu Tariceanu a convocat ieri, la Palatul Victoria, liderii partidelor parlamentare pentru a debloca lucrarile Parlamentului, paralizate de batalia dintre Putere si Opozitie in chestiunea modificarii regulamentelor.

La sfarsitul intalnirii, tinuta cu usile inchise, premierul a iesit in fata presei si, prin asta, in fata natiunii pentru a anunta esecul total al initiativei sale. Exprimandu-si ingrijorarea fata de lasarea deoparte a legilor Integrarii, domnia-sa a declarat ca parlamentarii Coalitiei vor continua sa se bata pentru a pune mana pe cele doua sefii.

Argumentele invocate nu merita osteneala unei treceri in revista. Le stim din luarile de pozitie anterioare ale sefului peste liberalii contemporani cu noi. Dar chiar daca nu le-am sti, n-ar merita efortul. Prin raportare la interesul national prioritar – admiterea in UE –, ele sunt splendide sofisme politicianiste.

E un esec surprinzator?

Nici vorba.

E un esec previzibil.

Ne puteam da seama ca asa va fi din clipa cand s-a stiut ca Partidul Democrat a declinat in ultima instanta oferta, sub un pretext suficient de absurd pentru a sublinia si mai tare flitul dat lui Calin Popescu Tariceanu.

Poate ca premierul va fi socotit o clipa ca ar putea ajunge la un compromis cu Opozitia pentru a da liber legilor Integrarii. Absenta ostentativa a PD l-a avertizat insa ca initiativa sa putea fi exploatata de Traian Basescu pentru a-i mai administra o noua lovitura.

Deblocarea Parlamentului implica in chip necesar concesii serioase facute Opozitiei. Era absurd sa crezi ca, avand in maini parghiile care tin nemiscate rotile procesului legislativ, PSD si PRM vor ceda doar pentru ca au avut fericita ocazie de a calca in Palatul Victoria fara bon la poarta.

Din cate se stie, concesii dusmanului isi pot permi