Jos? Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, a avertizat tarile europene ca sunt in pericol de a se confrunta cu un declin economic daca nu recurg la masuri de modernizare a propriilor industrii, informeaza „International Herald Tribune". El a adaugat ca Bruxelles-ul va face pasi clari catre eliminarea reglementarilor ce impiedica dezvoltarea economica europeana.
Semnalul sau de alarma vine dupa ce FMI si-a modificat prognozele economice pentru zona euro, afirmand ca regiunea are in fata un „viitor foarte nesigur", in special datorita cresterii pretului petrolului.
FMI a precizat ca economia din zona euro ar putea sa ramana in urma celei americane, in ciuda problemelor cu care se confrunta SUA de pe urma uraganelor ce au afectat rafinariile sale, se arata intr-un raport preluat de „The Times".
Costurile de reconstructie a zonei afectate de uraganul Katrina, plus preturile in crestere a petrolului, ar creste deficitul bugetar american, slabind dolarul si afectand exporturile europene si dezvoltarea mondiala, a afirmat Lorenzo Bini Smaghi, membru in biroul executiv al Bancii Centrale Europene.
Barroso a subliniat ca problemele politice ale Uniunii, cum ar fi votarea unei Constitutii, trebuie lasate in urma, comparativ cu aspectele economice. Europa, care se confrunta cu o concurenta tot mai dura din partea Indiei si Chinei, trebuie sa fie preocupata de revitalizarea economiei. „Europa s-a schimbat. Nu va exista o constitutie in urmatorii ani.
Sa acceptam acest lucru si sa ne apucam de afaceri", a spus presedintele Comisiei Europene. „Cum putem discuta despre viitorul Europei daca nu putem ajunge la un acord in privinta bugetului?", a incheiat Barroso. Bugetul este vazut ca fiind crucial de catre tarile din estul Europei, intrucat acestea depind de fondurile pe care le primesc de la natiunile mai bogate