- Editorial - nr. 188 / 23 Septembrie, 2005 Putini sunt cei care stiu ca liberala Mona Musca, pana acum cel mai indragit si mai popular fost ministru postdecembrist, care, si-a prezentat demisia de onoare, ca deputat este initiatorul Legii pentru protectia animalelor. Cu o sensibilitate specific feminina, dublata de o responsabilitate fata de prietenii omului fara grai, Mona Musca s-a gandit la acest necesar proiect inca din anul 1997. Considerat proiect "minor", bineinteles de cei care nu s-au apropiat de vietuitoarele din lumea celor care nu cuvanta, printre celelalte viitoare legi "importante", nu prea multi au fost parlamentarii care sa se arate atunci entuziasmati de necesitatea acestei legi atat de importante. De fapt, ce sa ne mai mire?! Foarte putini sunt si cei interesati printre oamenii nostri sa cunoasca cuprinsul acestei legi, dandu-se de multe ori in spectacol, din necunoastere si ignoranta, atunci cand, prin vecinatatea "domeniului" in care locuiesc ca niste nababi sau in blocul in care vietuiesc, exista vreun catel devenit tinta atacurilor cu toata artileria grea a rautatii, a prostiei si a orgoliului celui fara suflet, de cele mai multe ori. Cu toate ca, in Romania, asa dupa cum aminteam, exista o lege pentru protectia animalelor, foarte putini sunt cei care o cunosc. Ca oameni, ar trebui, mai ales in aceste vremuri, sa realizam ca, uneori, sufletele acelea nevinovate pot fi salvarea noastra, care ar trebui sa inceapa de aici. Ele, animalele, dau totul, toata dragostea lor, neconditionat, fara sa ne ceara, de fapt, nimic. Sa-i cunoastem ceva mai bine pe prietenii nostri fara grai! Altfel, nu cred ca putem fi mai buni, ca oameni. Despre importanta unor caini in viata omului s-a vorbit si a curs multa cerneala in timp. Nu putine sunt povestile, precum si acea balada despre "Cainele soldatului", care ne-a populat copilaria, tineretea si viata, legate