Ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu, a apreciat, ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Sala Palatului, ca editia recent incheiata a Festivalului si Concursului International "George Enescu" a fost o reusita, cu plusurile si cu minusurile ei (jurnalul festivalului editat intr-un tiraj prea mic, caietele program prea putine, probleme legate de starea unor sali).
"Nu am insa nici o indoiala ca aceasta editie a fost, din punct de vedere artistic, cel mai important eveniment al anului 2005. Reusita nu este nici a mea, nici a Ministerului Culturii, nici a ARTEXIM-ului, ci a unui public extraordinar, care s-a putut bucura, timp de 17 zile, de o muzica de calitate.
Chiar oaspetii straini au ramas surprinsi de faptul ca, seara de seara, 4.500 de spectatori au umplut Sala Mare a Palatului, in timp ce Ateneul Roman s-a dovedit neincapator in timpul concertelor sustinute aici", a continuat ministrul, invitandu-i pe ziaristi la un "exercitiu de obiectivitate" privind desfasurarea manifestarii.
"De ieri (miercuri, n.r.), noi deja ne gandim la modul cum se va desfasura urmatoarea editie, din 2007, pentru care incercam sa gasim o formula privind structura de conducere a Festivalului, in vederea caruia am demarat o hotarare de guvern pentru alocarea de fonduri pe anul 2006", a mai spus ministrul.
Cel putin trei mari orchestre din lume - Filarmonica San Francisco, Filarmonicile din Berlin si Viena - au confirmat participarea la editia din 2007, care va avea, mai mult ca sigur, potrivit lui Iorgulescu, o sala proprie unei asemenea manifestari: posibil, spatiul destinat Bibliotecii Nationale a Romaniei.
Cat priveste incasarile rezultate din bilete, acestea s-au ridicat la circa 8,5 miliarde lei vechi, depasind cu mult incasarile anterioarei editii (5 miliarde de lei vechi).
Ministrul Culturii a reusit sa-si tina si promisiun