Ma intreb uneori daca nu cumva, pentru fiecare lucru pe care vrem sa-l facem, trebuie sa trecem mai intai printr-o revolutie. Vrem sa privatizam! Atunci, sa facem revolutia privatizarii. Vrem sa reconstruim casele dupa inundatii! Sa revolutionam constructia de case! Ba nu, sa revolutionam ploaia. Vrem sa realizam totul dintr-o data, acum, iar maine vrem acelasi lucru, pentru ca revolutia din ajun n-a schimbat mare lucru. Nu este de mirare ca, din revolutie in revolutie, am ajuns sa facem tot mai putine sau sa le facem prea tarziu. E ca in intrecerea aceea cu iepurele si broasca testoasa. Iepurele alearga mult mai rapid si, cu toate acestea, broasca trece pana la urma prima linia de sosire.
Ceea ce se intampla uneori cu noi, coalitia de guvernare, exemplifica perfect acest lucru. Ne dorim sa facem mult, avem proiecte cel putin corecte si rezultatul vizibil este o cearta continua, sacaitoare, al carui efect sigur, in perspectiva, este scaderea increderii oamenilor. Nu vreau sa lansez aici avertismente. Nu fac parte din categoria revolutionarilor. Imi cunosc limitele si pretind ca nu le depasesc. Constat doar ca o anumita atitudine, de revolutie continua, ne mentine intr-o stare de fibrilatie blocanta.
Sunt pentru schimbarea presedintilor opozitiei de la Camera si de la Senat. Repet, sunt pentru schimbarea presedintilor. Dar un obiectiv corect identificat nu devine si un obiectiv atins decat daca planul tau de actiune e bun, gandit si realist. Blocarea timp de doua saptamani a lucrarilor Parlamentului demonstreaza ca planul nu a fost bun. Daca a existat. Daca nu a operat si aici o logica pur revolutionara ale carei valuri ar putea rezolva totul de la sine.
Sunt pentru un set de solutii care sa faca Parlamentul mai functional si mai eficient. Deci, sunt pentru. Noi, cei de la Partidul Conservator, am strans nu mai putin de 140.000 de semnaturi pentru a
