De cateva luni bune mancam politica pe paine. Desi produsul este indigest si prea putin hranitor, ne incapatanam sa-l consumam, caci este singurul oferit pe piata, ca altadata salamul cu soia.

De cateva saptamani asistam la autodistrugerea unei institutii fundamentale a democratiei: parlamentul. Certurile continue, planurile diabolice de a bloca demersurile menite exclusiv sa-i dizloce din scaun pe presedintii Camerelor si ineficienta coalitiei majoritare ofera un spectacol penibil, asupra caruia nu as mai insista daca nu mi s-ar parea ca duce la compromiterea democratiei.

Fara incredere in institutiile democratiei, sistemul nu rezista, iar increderea populatiei este pe sfarsite, dupa cum o demonstreaza recentele sondaje. Cine va scoate democratia romaneasca din acest impas?

Dinspre Cotroceni nu vin mesaje prea incurajatoare. Pentru presedinte degringolada din parlament pare sa fie, intr-un fel, bine-venita pentru ca ofera argumente in sprijinul demersului sau de reformare a clasei politice.

Nu poti intreprinde insa un proiect de asemenea anvergura fara sprijinul unor forte politice, iar daca partidele vor fi discreditate in ansamblul lor, atunci vom reforma degeaba clasa politica - daca o vom reforma.

Recursul la popor, prin referendum sau prin presa, este o arma cu doua taisuri, care trebuie folosita cu masura daca nu vrem sa compromitem definitiv democratia reprezentativa - un sistem imperfect desigur, dar singurul care ne salveaza de dictatura.

Departe de mine gandul de a-i apara pe parlamentari. Incerc numai sa privesc dincolo de vanzoleala actuala si vad doar un fel de New Orleans dupa Katrina. Cineva lipseste din peisaj. Pun pariu ca nu ghiciti pentru ca nici nu v-ati mai gandit la acest personaj: este vorba de societatea civila.

Mobilizata in perioada campaniei electorale de anul trecut sub forma