Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baroane! - Arta gazetareasca

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 24 septembrie 2005 ·

Mircea Cartarescu, poetul, prozatorul si, mai nou, gazetarul, si-a lansat ieri, la Libraria Kretzulescu, cel mai recent volum. "Baroane!". Mircea Cartarescu, poetul, prozatorul si, mai nou, gazetarul, si-a lansat ieri, la Libraria Kretzulescu, cel mai recent volum. "Baroane!", editata de Humanitas, sub atenta indrumare a lui Gabriel Liiceanu, aduna o mare parte din editorialele publicate de Mircea Cartarescu in Jurnalul National, in perioada martie 2004 - iunie 2005.

La eveniment au luat cuvantul Marius Tuca si Gabriel Liiceanu, "persoanele care au facut ca aceasta carte sa existe", dupa cum afirma autorul. Marius Tuca, cel care i-a propus sa scrie pentru cotidian, afirma acum, dupa ce Cartarescu isi recunoaste deschis gustul pentru gazetarie, ca editorialistul se poate numi, fara doar si poate, "o pasare rara in gazetarie si publicistica". Si asta pentru ca Mircea Cartarescu are "inconstienta de a scrie detasandu-se de cei din jurul sau, nu are simpatii sau antipatii si nu se blocheaza in clisee". Gabriel Liiceanu a subliniat caracterul analitic al articolelor de opinie semnate de Cartarescu, de comentariu brutal de sincer asupra problemelor curente din spatiul societatii romanesti. Autorul conchide: "N-am vrut sa-mi fac din vehementa o profesie. Aceste articole vin dintr-o experienta existentiala si etica".

Mircea Cartarescu, poetul, prozatorul si, mai nou, gazetarul, si-a lansat ieri, la Libraria Kretzulescu, cel mai recent volum. "Baroane!". Mircea Cartarescu, poetul, prozatorul si, mai nou, gazetarul, si-a lansat ieri, la Libraria Kretzulescu, cel mai recent volum. "Baroane!", editata de Humanitas, sub atenta indrumare a lui Gabriel Liiceanu, aduna o mare parte din editorialele publicate de Mircea Cartarescu in Jurnalul National, in perioada martie 2004 - iunie 2005.

La eveniment au luat cuvantul Marius Tuca si Gabriel Liiceanu, "persoane

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 19 minute
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 2 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 8 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 8 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 5 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 3 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°