In 1995, la o retrospectiva a maestrului gazduita de Sala "Constantin Brancusi" a Palatului Parlamentului, am stiut ca ma aflu in fata unui artist ale carui lucrari sunt destinate sa traiasca intr-un muzeu. Ce as mai putea spune astazi despre un impatimit al meseriei, mereu altul cu fiecare expozitie si totusi acelasi Dan Bota: sedus de spectacolul culorii si al luminii, adevarate personaje in creatia sa.

Ai putea spune chiar ca Dan Bota se hraneste spiritual din insesi compozitiile carora le da viata - lucrari, in general de dimensiuni mari -, intr-atat de insufletita, puternica si dinamica este imaginea ce parca irumpe dintre ramele tablourilor; rar mi-a fost dat sa vad o asemenea prospetime a privirii, un suflu magic ce uneste elementele lumii reale transfigurate pe panza. La Palatul Parlamentului sau la Palatul Mogosoaia, la Galeria "Apollo" sau la "Simeza"- cea mai recenta expozitie a sa - picturile lui Dan Bota exercita aceeasi vraja asupra publicului.

Am vazut vizitatori intr-o tacuta reverie, minute in sir, in fata picturilor sale. Fie ca poarta titlul "Ploaie de vara", "Lumina galbena", "Flori in lumina", "Mere pe fond rosu", "Pridvor", "Ofranda", "La Ecuator" sau "Arhipelag", "Interior cu laguna", "Altar", "Deplasare spre albastru", "Secretul lui Polichinelle", "Gradinile Ducatului" (ultimele, din personala de la "Simeza") - o data privite, intra in "inventarul" memoriei vizuale pentru totdeauna. Pentru ca pictura lui Dan Bota, acum in pragul varstei de 70 de ani, este o continua sarbatoare: a bucuriei creatiei, a confesiunii artistice la cea mai inalta cota a trairii si emotiei - toate tributare spiritului sau liber.

In 1995, la o retrospectiva a maestrului gazduita de Sala "Constantin Brancusi" a Palatului Parlamentului, am stiut ca ma aflu in fata unui artist ale carui lucrari sunt destinate sa traiasca intr-un muzeu. Ce as mai putea