Santierele Canalului erau cele mai mari din tara. La sfarsitul anului 1950, acolo lucrau 33.000 de oameni. Dintre acestia 11.500 erau detinuti si militari, denumiti oficial "alte categorii".
In Romania acelei perioade, populatia rurala reprezenta in jur de 75% din populatia totala. Pentru acesti oameni, lucrul pe santierele Canalului, altminteri bine platit, reprezenta o sansa. Majoritatea celor care s-au angajat pe santiere erau muncitori necalificati.
Lipsa personalului de specialitate era privita de propaganda ca putand fi suplinita de entuziasmul celor care se angajau si de "calificarea la locul de munca". In scopuri propagandistice a functionat pe perioada lucrarilor chiar si un ziar de santier, intitulat "Canalul Dunarea-Marea Neagra".
OAMENI NOI. Tema favorita a propagandei era modul in care Canalul a schimbat in bine vietile oamenilor. Acolo se construia nu numai comunismul, ci si "omul nou". Conform brosurii "Canalul Dunarea-Marea Neagra, un urias santier scoala", editata in 1950, "pentru construirea Canalului Dunare-Marea Neagra problema cadrelor calificate, care sa stapaneasca tehnica, a constituit inca de la inceputul lucrarii una din problemele cele mai importante".
Rezolvarea - calificarea la locul de munca, ceea ce insemna de multe ori pentru tanarul venit de la tara o sansa de a invata o meserie si de a lucra la oras. "Iata-ma deci la 15 februarie (1950 - n.n.) la Ovidiu, elev al primei scoli de excavatoristi de la Canal. Trebuie sa precizez ca este si prima scoala de excavatoristi din tara noastra. (...) La 1 Mai am fost unul din cei 70 din prima promotie de excavatoristi", declara pentru aceaiasi publicatie Constantin Bobocel, cel care venise de la o ferma de stat pentru a lucra la Canal.
Noile metode de lucru "stahanoviste", inspirate dupa cele din URSS, ridicau, conform propagandei oficiale, productivitatea muncii la
