Oliver Sacks, Omul care isi confunda sotia cu o palarie, traducere de Dan Radulescu, Editura "Humanitas", 288 pag.
Desi neurostiintele au facut progrese mari in ultimii 50 de ani, creierul uman isi pastreaza inca destule taine. Asemanat cu un computer cu programe sofisticate ce coordoneaza intregul organism, el nu poate fi redus la scheme fizice si chimice de functionare, fiindca in joc intra si o multime de variabile, diferite de la un individ la altul. Savantii domeniului au in vedere omul in general, studiaza boli ale creierului si cauta remedii, fara ca identitatea fiecarui pacient sa le influenteze demersul stiintific. Folosesc numitorul comun al "cazurilor", stabilesc baza fiziologica a activitatilor mentale, deficitul ce provoaca o anumita consecinta, iar rezultatele cercetarilor si schimburile de experienta raman in cercul lor de specialisti. Cand sunt comunicate opiniei publice progresele facute in intelegerea si posibilitatea de ameliorare a unor maladii cerebrale foarte raspandite azi, precum Parkinson sau Alzheimer, chiar daca sunt simplificate la maximum, explicatiile sunt dificil de inteles pentru neinitiati.
Oliver Sacks e profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine, are o mare experienta in relatia cu bolnavii de afectiuni cerebrale si o conceptie proprie despre profesia lui. El crede ca studiul bolii si al identitatii pacientului nu pot fi separate, ca exista o stransa relatie a proceselor fiziologice cu biografia individuala. E convins ca bolnavul trebuie abordat dintr-o perspectiva in acelasi timp medicala si umana, fiindca nici una din acestea, singura, nu poate ajunge la diagnosticul exact si la solutii pentru recastigarea unei existente relativ normale. Pacientii nu sunt pentru el doar cazuri medicale, masinarii de reparat conform unor scheme verificate. Avand o mare capacitate de empatie, adica de a se pune in
