Cu un talent de exceptie si o fire de razboinic cuceritor a supus teatrul, televiziunea si filmul. Chiar si in trantele cele mai grele cu viata a invins. Leul nu e singur in iarna. De-a stanga si dreapta ii stau cei doi copii.
"In timpul prezent al vietii, marii mei prieteni sunt fiii mei".
Capra de pe Popa Nan
- Se spune ca arta marilor creatori si artisti e legata prin fire miraculoase de locul in care s-au nascut. Ca talentul e legat de obarsie printr-un schimb subtil de energii. Te recunosti intr-o asemenea definitie alchimica? Care a fost universul copilariei tale?
- Nu mi-am petrecut copilaria nici la sat, precum Creanga, nici la oras, precum Camil Petrescu. M-am nascut la o margine dintre oras si sat, pe Bulevardul Pache Protopopescu din Bucuresti, la colt cu celebra strada Popa Nan. La 200 de metri de scoala Iancului, in vecinatatea liceului "Mihai Viteazu" si a scolii de fete "Notre Dame". Am copilarit in atmosfera anilor 40, am prins vremuri cumplite de care, la varsta frageda, nu eram constient... Mama, nascuta undeva la Arad, vrand sa infrunte foametea aparuta in anii de dupa razboi, mi-a cumparat o... capra! Aveam vreo 6 ani. Lapte nu se gasea, cu exceptia laptelui-praf american, aparut in chip de ramasite ale planului Marshall si in Romania. Asa ca draguta de capra ne-a fost de mare folos, acolo, in Bulevardul Pache Protopopescu. O chema Juji. Mama, pricepandu-se oarecum in astfel de probleme, a cumparat-o gestanta. Ttia ea prea bine ca altfel n-o sa dea lapte. Asa ca dupa ce m-a hranit, luni de-a randul, cam cu doi litri de lapte de capra pe zi, mi-a asigurat o strasnica sanatate pe termen lung. Pe ied, tare dragalas mai era, l-am botezat, negru fiind, Johnny. Cam astea au fost cele mai fantastice jucarii ale copilariei mele - Juji si Johnny. Cat priveste cea mai perfecta jucarie mecanica a copilariei mele, ea a
