Luni, 19 septembrie 2005, la un taifas pe TVR, aranjat de postul public sa fie cat mai amabil, Calin Popescu Tariceanu afirma ca intre domnia sa si presedinte nu e nici un conflict.
Cateva zile mai tarziu, faptele, singurele care conteaza si-n politica, nu numai in amor, contraziceau poznas afirmatia lui Calin Popescu Tariceanu.
Profitand de plecarea premierului la o sindrofie liberala la Bratislava, Traian Basescu i-a ocupat fotoliul din Palatul Victoria, parasutandu-se la o reuniune a Comitetului de Situatii de Urgenta, despre care nimeni nu stie cine si de ce a convocat-o, mai ceva decat Mitingul fatal din 21 decembrie 1989. E drept, nu s-a adancit suficient de tare in fotoliu pentru ca tara sa vada ca are doi premieri: unul la Bratislava si altul la Bucuresti. A stat doar 45 de minute, fara a-si scoate geaca de ploaie, si a plecat fara a se explica presei, care avea dreptul, fie si prin nevoia de transparenta, la un cuvant.
Ce a urmarit Traian Basescu prin aceasta premiera in istoria noastra postdecembrista, inimaginabila incalcare a regulilor de bun-simt politic, ba chiar si de bun-simt in general?
Sa-i administreze premierului o lovitura mortala in planul imaginii.
Tara, care avea ragaz sa urmareasca spectacolul politic, altfel spus, tara care nu se lupta cu inundatiile, si-ar fi zis in gandul ei, ca dorobantul lui Alecsandri pe drumul de costise ce duce la Vaslui: Calin Popescu Tariceanu a lasat tara de izbelistea inundatiilor pentru o sindrofie la Bratislava. Noroc ca avem un presedinte precum Traian Basescu. El nu pleaca nicaieri!
Ce a urmat tine de un Shakespeare de telenovela.
Calin Popescu Tariceanu s-a intors val-vartej de la Bratislava, a convocat Comitetul de Situatii de Urgenta si s-a lasat transmis in direct de toate televiziunile de stiri. La reuniune a participat si Traian Basescu. De asta data, pe scaunul
