Intre 1949 si 1952, aproximativ 1,2% din cetatenii Romaniei erau detinuti politici. O parte dintre acestia "s-au oferit" voluntari din inchisoare pentru constructia Canalului.
La inceputul anilor â50, cu exceptia fostilor demnitari, detinutilor politici li s-a propus de catre conducerea inchisorilor sa lucreze pe santierele Canalului. Iesirea la "aer" a fost preferata inchisorii: "Dorobantiu, comandantul inchisorii de la Aiud, insotit de suita sa, a intrat in celula, s-a uitat peste noi si ne-a intrebat daca doream sa iesim la munci", isi aminteste Ion Carja, detinut care a lucrat la Canal in perioada 1949-1953 si care si-a publicat memoriile in cartea "Canalul mortii".
" - Da, au rasunat vocile oamenilor, intr-o incuvintare aproape unanima. Oamenii erau disperati de conditiile din ce in ce mai grele de viata din celula si in locul acestora preferau sa iasa afara, oriunde, intr-un alt cadru".
AVANTAJE. In afara de echivalentul castigului minim in Romania acelei perioade, "voluntarilor" detinuti pentru lucrul la Canal le-au fost oferite si alte avantaje. Doua zile in care isi realizau norma erau considerate trei zile petrecute in inchisoare. De asemenea, ratiile de hrana pe santier aveau sa fie cu 50% mai mari decat cele din inchisoare. In plus, viata intr-un lagar in aer liber li se parea tuturor mai buna decat aceea din celula zavorata. Pe de alta parte, conform propagandei oficiale, Canalul trebuia sa le schimbe detinutilor vietile. Prin intermediul muncii pe santiere erau "reeducati" pentru a fi utili noii societati.
Odata ajunsi pe santiere au realizat cat de grele erau conditiile de munca. Norma pentru detinuti era intre 2,5 si 3 mc de pamant de sapat zilnic. Chiar si pentru oamenii in putere, deprinsi cu munca bruta, era dificila realizarea ei in fiecare zi. Lucrarile pe santiere nu se opreau nici iarna, cand pamantul inghetat nu putea
