Reporter Artline: Aveti nevoie de tumultul unui oras pentru a picta sau de linistea unui sat ?

Horea Cucerzan: Pictez in ambele situatii fara probleme.

Reporter Artline: Cum ati rezistat artistic in perioada comunista ?

H.C.: Destul de problematic uneori cand era vorba de plecari si foarte organizat din punct de vedere al Uniunii Artistilor Plastici. Organizat in sensul bun al cuvantului, adica viata parca era ceva mai buna acolo in interiorul Uniunii, in sensul ca erau contracte pentru artisti, erau ajutoare de creatie.

Deci Uniunea era o comunitate ca sa zic asa, era o chestie viabila si potenta, adica putea sa creeze pentru artist momente bune, si sub raport financiar, si uneori chiar contracte si asa mai departe.

Adica n-a fost artist, chiar daca nu era el foarte important, chiar daca era tanar, sa nu primeasca un contract, sa nu i se achizitioneze o lucrare, sa nu existe o relatie financiara intre el si forul tutelar care era cu aprobarile de atunci. In alte sensuri, bineinteles ca traiam prost cu totii, ca eram dezinformati, ca era ceea ce era.

Era o teroare din punct de vedere, ca sa zic eu asa, informational, ca sa nu mai vorbim de foame, ca sa nu mai vorbim de faptul ca si daca ai fi avut bani n-aveai ce sa mananci, n-aveai ce sa cumperi si asa mai departe. Cam asta e.

Reporter Artline: Cum era spatiul copilariei pentru d-voastra ?

H.C.: Pentru mine a fost mirific, adica a fost un spatiu absolut special pe care il recuperez de fiecare data ca o renastere. Retraiesc momentele de atunci si in arta si in poezie. Mirific in sensul ca m-am nascut in Transilvania, m-am nascut in Blaj, intr-un oras care a fost pentru tara, nu numai pentru Transilvania o cetate a culturii si a spiritului.

Ramane in continuare o cetate pentru ca eu imi doresc din suflet ca acest oras sa renasca si i