Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutiile statului din Gorj, monitorizate de Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 septembrie 2005 ·

Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului (OADO) a inceput o monitorizare a tuturor institutiilor statului din judetul Gorj. Florentin Scaletchi, presedintele OADO, a declarat ca evaluarea se va face pina la sfirsitul acestui an si se va incheia prin intocmirea unei note de constatare: „Judetul Gorj este cel de-al 36-lea din tara in care derulam aceasta actiune. Reprezentantii institutiei noastre vor merge la jandarmerie, politie, penitenciar, pompieri, SRI si unitatile militare, prefectura, consiliul judetean, precum si la celelalte institutii ale statului din judet. Ne vom intilni cu toata suflarea acestor institutii. Notele de constatare pe care le vom incheia le vom trimite la Comisia de Aparare a Drepturilor Omului de la Strasbourg si Geneva, Comisia de Aparare a Drepturilor Omului din cadrul OSCE si din cadrul Consiliului European si Parlamentului European, iar in cazul armatei si jandarmeriei le vom trimite si la NATO“. Florentin Scaletchi a spus ca OADO isi va deschide o filiala si in judetul Gorj. Pina atunci, organizatia a amplasat in fata Prefecturii Gorj o urna in care toti cetatenii care se considera nedreptatiti pot sa depuna memorii si sesizari. OADO a participat la mai multe procese in judetul Gorj OADO are un rol foarte important in viata publica din judetul Gorj, avind un statut consultativ pe linga ONU. Florentin Scaletchi a spus ca este singura organizatie din România si din Europa de Est care a primit acest statut. Semnalele de alarma trase de OADO au avut si un rezultat. In urma monitorizarii efectuate in judetul Prahova, organizatia a cerut inchiderea arestului politiei, lucru care s-a si intimplat, si chiar inchiderea penitenciarului, detinutii fiind in prezent transferati la alte penitenciare din tara. Florentin Scaletchi a spus ca din judetul Gorj au fost primite mai multe semnale privind incalcarea drepturilor omului, OADO fiind prezen

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 55 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 19 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 20 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 35 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum o ora
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

Rusia a finanţat cu 69 de milioane de euro o vastă campanie de propagandă şi amestec la scară mare în Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves. Un complot din 2010

News.ro acum 2 ore
Rusia a cheltuit 69 de milioane de euro pentru a finanţa o campanie de propagandă şi amestec la scară mare vizând Bulgaria şi România, dezvăluie un grup de experţi bulgari în securitate cibernetică, BG Elves, relatează site-ul bulgar novinite.com. F

Trump nu l-a invitat pe Putin la ceremonia sa de învestire din 20 ianuarie. Cine ar fi liderii chemați la eveniment

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, a informat joi, 12 decembrie, agenţia EFE. Cu câteva ore mai devrem

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°